Sora ispita_ta,
Iata mai jos un articol scris de insusi episcopul Chiprian cu care voi spuneti ca sunteti in comuniune, in revista "Orthodox World" in anul 1980, care m-a lamurit si pe mine in privinta originii si dreptei socoteli in credinta a mateitilor. ATENTIE, sora, episcopul CHIPRIAN ii face pe mateiti extremisti in ale credintei, care nu tin dreapta socoteala a iconomiei trebuincioase Bisericii pentru mantuirea sufletelor. Declarandu-te mateita, te consideri automat in afara de comuniunea cu episcopul Chiprian, pe care zici ca il pretuiesti atat de mult:
Episcopul Chiprian a scris:
Citat:
|
Comportamentul episcopului Matei poate fi socotit pe bună dreptate o consecință a “super-corectitudinii”, adică a nesocotirii iconomiei trebuincioase Bisericii în scopul mântuirii sufletelor. Dauna adusă Bisericii Grecești de această complicată situație este incalculabilă, deoarece, dacă respectiva sciziune nu s-ar fi produs, poate că Biserica “de stat” a Greciei ar fi reușit să se întoarcă la vechiul calendar.
|
Considerandu-te "super-corecta" in calitatea auto-declarata de mateita, ai alunecat deja pe panta extremismului in credinta si ti se aplica si fratiei tale ceea ce se spune in Cartea Eclesiastului, 7, 16: "Sa nu fii prea destept...si nici prea intelept...", asa dupa cum se potriveste si ecumenistilor, dintre care ma consider a nu face parte.
Iata intregul articol:
Citat:
[SIZE=5]Despre Supercorectitudine - Cuvânt de atenționare adresat ortodocșilor din Apus[/SIZE]
Această scrisoare a episcopului Chiprian (în prezent mitropolit) a fost publicată în periodicul de limbă engleză ‘Orthodox Word’ în 1980. Pe atunci unul dintre redactorii acestei publicații era vrednicul de pomenire ieromonah Serafim Rose. Scrisoarea a apărut însoțită de o scurtă introducere a redactorilor de la ‘Orthodox Word’.
Precuvântare Iată că a trecut de-acum peste o jumătate de veac de când creștinii ortodocși din Grecia, păstrători ai vechiului calendar bisericesc, își duc mai departe lupta lor curajoasă, uneori în condițiile unor persecuții nemiloase, pentru păstrarea adevăratei Ortodoxii împotriva modernismului și ecumenismului. Cu părere de rău, mărturisirea lor de credință e întrucâtva subminată de prezența în rândurile lor a unor concepții extremiste, care au dus la divizări fără rost. La urma urmei astfel de concepții extremiste sunt în avantajul partizanilor modernismului, care profită de orice dezbinare în mijlocul celor cărora le este scumpă credința și predania Sfinților Părinți.
În prezent, acest fel de cădere “de-a dreapta”, acompaniată de acuzații de “erezie” și “trădare”, își croiește drum în America și cu precădere în Apus, sub forma unor noi schisme, răspândind în jur izul suspiciunii față de oricine care nu face parte din respectiva grupare “super-corectă”. Prezentul avertisment, sub formă de epistolă, al unuia dintre conducătorii cei mai respectați ai mișcării grecilor de stil vechi adresată Frăției Preacuviosului Gherman din Alaska, apare ca deosebit de actuală. Episcopul Chiprian este de asemenea superiorul mănăstirii Sf. Ciprian și Iustina, aflată în localitatea Fiii, în împrejurimile Atenei.
Vă scriu în urma apelului adresat mie, prin care îmi cereți câteva cuvinte cu privire la primejdia ispitei căderii în “super-corectitudine” în ceea ce privește chestiunile de credință și practică ortodoxă, cât și a prejudiciului cauzat de astfel de concepții în sânul Bisericii din Grecia.
Prin urmare, considerați că un articol pe această temă ar sluji drept avertisment celor din America, supuși unor ispite asemănătoare, și că experiența noastră locală ar putea să le fie de folos. De bunăseamă, vom încerca cu toată bunăvoința să lămurim subiectul ce vă interesează, subliniind totodată că nu avem nici o intenție de a critica anumite persoane; dimpotrivă, suntem categoric împotriva gândirii extremiste ca atare, ce conduce la pericolul căderii “de-a dreapta”.
Cred că ar fi potrivit să începem cu o scurtă expunere asupra credinței mărturisite de noi. Actualmente Biserica Ortodoxă este grav rănită de erezia ecumenismului, de colaborarea ierarhiei cu statul în unele țări comuniste, și de dispariția a însăși noțiunii ortodoxe de frică de Dumnezeu în unele laturi ale diasporei. Nu există nici o îndoială că liderii mișcării ecumenice, punând pe același plan Ortodoxia și erezia, s-au abătut de la Biserica lui Hristos. Cu aceștia, cât și cu cei ce rămân în comuniune euharisticâ cu ei, noi nu putem să ne împărtășim.
Mai mult decât atât, noi nu mai putem să-i considerăm în continuare ortodocși, ci presupunem că ar fi lupi îmbrăcați în blană de oaie.
Toate mărturiile, fără excepție, ale Sfinților Părinți ne dovedesc că “iconomia” (folosul bisericesc - n. red.) aplicată în chestiuni de erezie este o trădare. Considerăm introducerea “noului calendar” un prim pas în mișcarea ecumenică, și de aceea nu putem fi în comuniune cu cei de stil nou.
Din cele expuse mai sus se nasc două întrebări: dacă toți cei cu care am întrerupt comuniunea liturgică sunt căzuți în eres, și dacă aceștia se mai află încă în îngrăditura Bisericii în general? În al doilea rând, dacă la prima întrebare se cade a răspunde nu, atunci ce îndreptățire avem noi cei ce am întrerupt comuniunea liturgică cu aceștia?
Amândouă întrebările necesită o cercetare amănunțită. Referitor la ecumeniști, ei pot fi îndeobște împărțiți în trei categorii:
1) Primii nu fac nici o deosebire între dreapta credință și erezie, prin aceasta situându-se ei înșiși în afara granițelor Bisericii, ca și cum s-ar afla într-o “super-biserică”.
2) A doua categorie, cu toate că nu se dezice de Ortodoxie, participă totuși la rugăciunile în comun cu ereticii, încălcând interdicția extrem de severă a canoanelor privitoare la respectiva chestiune. Mai degrabă aceștia pot fi numiți apostați canonici, și nu eretici fățiși.
3) În sfârșit, cea de-a treia categorie, necăutând la dezacordul lor mai mic sau mai mare cu ecumenismul, se împărtășesc cu ecumeniștii, socotind probabil că procedează astfel din considerente de “iconomie”.
Noi însă, cei ce păstrăm mai întâi de toate curăția credinței, nu putem fi în comuniune euharistică sau liturgică cu clerul celor trei categorii. Se pune însă întrebarea: cum să ne comportăm față de enoriașii simpli, față de turma credincioșilor? Ce treaptă a iconomiei e îngăduită atunci când avem de-a face cu credincioșii de rând? Câți dintre clericii enumerați și-au pierdut în mod sigur harul preoției în urma apostaziei lor? După câte știm, anume aceste întrebări frământau Biserica catacombelor pe vremea formării ei (poate și acum), și anume acestea au pricinuit cel mai mare prejudiciu adepților calendarului Sfinților Părinți în Grecia.
Să descriem pe scurt acest prejudiciu. În 1935, trei episcopi din Biserica Greacă de stil nou s-au întors la vechiul calendar bisericesc, și îndată au hirotonit patru noi episcopi. În 1937, unul dintre aceștia, episcopul Matei, posesor al unor mari virtuți, dar având o gândire extremistă, s-a separat de ceilalți ierarhi. S-a creat astfel o schismă ce se prelungește până-n zilele noastre. Motivul acțiunii sale a fost răspunsul celui mai vârstnic ierarh, mitropolitul Hrisostom de Florina, la întrebarea unui ziarist, și anume, dacă crede că Biserica de stat și-a pierdut harul, ca urmare a reformei calendaristice.
Î.P.S. Hrisostom a răspuns că nu crede așa ceva și că numai un viitor Sinod poate să hotărască dacă cei de stil nou se află sau nu în afara Bisericii. Tot ce știm este că aceștia au păcătuit împotriva Sfintei Tradiții, în consecință suntem nevoiți să renunțăm la comuniunea cu ei până când aceștia se vor întoarce la Sfânta Tradiție și la regulamentul Bisericii:
O astfel de atitudine bisericească, cu adevărat ortodoxă – să ne amintim aici de poziția Preacuviosului Teodor Studitul într-o situație asemănătoare – a stârnit nedumerire din ambele părți. Atât cei de stil nou, cât și cei de stil vechi au criticat-o ca fiind ilogică: dacă primii se află în posesia harului, cum poate fi justificată despărțirea de ei?
După cum am menționat mai sus, unul dintre episcopii nou hirotoniți s-a separat, formând o fracțiune ce s-a păstrat până-n prezent (așa-numitul “Sinod al lui Matei”, care s-a autoproclamat Biserică Ortodoxă unică – n. red.).
Comportamentul episcopului Matei poate fi socotit pe bună dreptate o consecință a “super-corectitudinii”, adică a nesocotirii iconomiei trebuincioase Bisericii în scopul mântuirii sufletelor. Dauna adusă Bisericii Grecești de această complicată situație este incalculabilă, deoarece, dacă respectiva sciziune nu s-ar fi produs, poate că Biserica “de stat” a Greciei ar fi reușit să se întoarcă la vechiul calendar.
În calitate de alt exemplu poate servi un grup de persoane care a întrerupt orice relație cu ceilalți creștini ortodocși pe motivul că arhiereii greci n-au fost de acord să condamne ca eretică icoana Sfintei Treimi, reprezentată în manieră apuseană (în care Dumnezeu-Tatăl apare zugrăvit simbolic în chip de bătrân, iar Sfântul Duh - în chip de porumbel). Fără a lua în considerare și alte aspecte, aceștia s-au concentrat doar asupra unui detaliu, sfârșind prin a se depărta. Lupta lor pentru înlăturarea din biserici a acestor icoane a devenit primordială, trecând în rătăcire.
Pe bună dreptate se cuvine să recunoaștem că aceste discuții sau controverse se agravează deseori pe fonul poziției reciproc fanatice a adversarilor. Calmul și stăpânirea de sine a părților adverse ar fi mai mult decât binevenite. E adevărat că extremismul în rândul celor de stil vechi de cele mai multe ori nu reprezintă decât efectul ostilităților declanșate periodic de către Biserica oficială.
|
[continuare]
|