Citat:
[COLOR=black]Unul dintre cele mai deprimante exemple ale fenomenului analizat de noi îl constituie disputa dintre zeloții Sf. Munte Athos. De altminteri, mulți dintre ei își dau seama de situație și își cunosc bine ținta. Ceilalți însă cheltuiesc destul timp în altercații și certuri inutile, într-unul și același schit poți găsi o teologie diferită, o stare de spirit diferită, uneori chiar întreruperea relațiilor ecleziastice cu viețuitorii chiliilor învecinate. Acești blagosloviți și-au îndreptat atenția asupra unor amănunte neînsemnate și adesea, în lipsa unei pregătiri teologice temeinice, le tălmăcesc în mod arbitrar și greșit. Câteodată opiniile unora dintre ei par destul de logice, însă exagerate până la limită. Alții manifestă convingeri de-a dreptul bizare. Există o grupare care crede că numele lui Iisus are esență dumnezeiască, iar cei ce nu împărtășesc convingerea lor, sunt clasați drept eretici (este vorba despre eresul “imeabojnicilor” condamnat de Biserica Constantinopolului și de cea Rusă la începutul sec. XX – n. red.)[/COLOR]
[COLOR=black]Altă grupare crede că cei ce se împărtășesc prea des sunt eretici și ar trebui excomunicați; mai sunt și alții care au ajuns la concluzia rascolnicilor (sectă apărută în Rusia, sec. XVII, ca rezultat al reformelor bisericești și îndreptării cărților de cult efectuate de Patriarhul Nikon), și anume, că harul preoției a dispărut din Biserică.[/COLOR]
[COLOR=black]Dorim să subliniem încă o dată că nu avem nicidecum intenția de a critica pe unii ori pe alții ca persoane concrete (ale căror virtuți duhovnicești sunt de altfel bine cunoscute), ci o anumită stare de spirit, care duce la disensiuni și schisme.[/COLOR]
[COLOR=black]În sfârșit, revenind la subiectele amintite la început, aș vrea să vă împărtășesc impresiile mele dintr-o călătorie săvârșită nu de mult în România.[/COLOR]
[SIZE=3] [/SIZE]
[COLOR=black]În una din străvechile mănăstiri (aparținând Bisericii Române oficiale, desigur) am fost întâmpinați cu multă amabilitate de starețul mănăstirii [1], o persoană cu certe calități duhovnicești și cu o pregătire teologică temeinică. În timpul discuției, dânsul s-a referit cu entuziasm la mișcarea ecumenistă și la unirea “bisericilor”. Am răspuns cu acele cuvinte pe care Domnul a binevoit atunci să mi le pună în gură. După cum a reacționat la auzul replicii mele, am înțeles că el, pur și simplu, nu auzise niciodată o altă părere, ostilă ecumenismului. La despărțire acel stareț i-a comunicat episcopului român, care ne însoțea, că discuția noastră l-a edificat în multe privințe. Acest caz m-a făcut să gândesc, cât de ușor ar fi fost dacă m-aș fi grăbit să-l clasez drept un ecumenist înrăit și eretic. În pofida pregătirii sale teologice, starețul acela probabil că niciodată nu-și dăduse silința să reflecteze în profunzime asupra acestei chestiuni (cu toate că ar fi trebuit s-o facă), și niciodată nu auzise vreo critică serioasă la adresa ecumenismului, de fapt, poate că nici nu-și închipuise că ecumenismul înseamnă apostazia de la Ortodoxie. Ar fi nedrept dacă l-am plasa într-un rând, să zicem, cu Meliton al Halkidonului. Poate că ar trebui să aplicăm același criteriu și în privința credincioșilor din Rusia, care, cu unele excepții, continuă să rămână sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, sau în privința a numeroși credincioși din Grecia, care nu au practic nici o idee despre problema calendarului. Referitor la fiecare categorie s-ar cuveni folosite criteriile respective.[/COLOR]
[COLOR=black]Aceeași severitate nu poate fi întrebuințată împotriva tuturor. Să nu uităm însă că iconomia devenită normă, se transformă ea însăși în abatere sau abuz, și că în chestiunile de erezie evidentă nu poate fi admisă nici un fel de iconomie.[/COLOR]
[COLOR=black]În încheiere putem afirma că “super-corectitudinea” reprezintă o formă de rătăcire și, că oricare din tipurile acesteia, înseamnă orbire duhovnicească și întunecare a minților. Părinții afirmă că rătăcirea începe cu încrederea prea mare în sine, ceea ce duce la înfumurare. Și așa este: în dorința de a-și atinge scopul, oricât de însemnat ar fi acesta, imaginea generală se pierde din vedere, lucru care duce la împietrirea inimii și a minții, altfel spus, la fanatism și lipsă de îngăduință. Istoria Bisericii ne înfățișează un șir de exemple în această privință, cel mai caracteristic fiind cazul rascolnicilor din Rusia.[/COLOR]
[COLOR=black]Nădăjduim că aceste puține rânduri îi vor ajuta pe cititorii americani să înțeleagă mai bine adevărata Ortodoxie pe care vă străduiți cu atâta râvnă a o prezenta în publicațiile dumneavoastră.[/COLOR]
[COLOR=black]The Orthodox Word[/COLOR][COLOR=black], iulie-august, 1980[/COLOR] |
[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black] Te rog sa ma ierti pe mine, pacatosul , si sa te ierte si pe fratia ta, Bunul Dumnezeu, sora intru Hristos!
Razvan [/COLOR]
|