View Single Post
  #1  
Vechi 09.09.2023, 10:49:50
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 283
Implicit „Isihasmul politic” marca IPS Streza: „Taci, mă, din gură!”

Cam asta înțeleg că ar fi în general abordarea IPS-ului Streza vizavi de implicarea Bisericii și a unor membri ai Bisericii în plan socio-politic, numele, impropriu, de „isihasm” dându-i-l după semnificația termenului de isihie, care se referă la liniște. Vorbele respective, „taci, mă, din gură” erau adresate lui Becali, la o vreme prin aprilie 2016, însă este clar că abordarea nu a fost nicidecum legată exclusiv de persoana respectivă. (Apropo de vizitarea lui Becali de către Streza la penitenciar, nu se poate să nu se observe cât de „sensibil” este Streza așa în general la traumele altora, sau cel puțin așa vrea „dumnealui” să pară.) Faptul că abordarea nu este nicidecum singulară se poate vedea și din faptul că nu există aproape niciun preot din toată eparhia care să aibă o voce publică în astfel de probleme, deși, vorba vine, Sibiul și Brașovul sînt totuși centre universitare, deci inclusiv intelectuale, chiar și în domeniul teologic; ar fi să zicem preotul Dumitrean care avea ani în urmă emisiuni la tv și așa-zisul „Părinte” Necula, despre care însă știm că s-a exprimat de mai multe ori asupra unor admirări de-ale sale în sfera politică și este clar că numele său este legat de Iohannis și FDGR, el fiind un soi de slujitor, un soi de servitor al acestora în interiorul BOR, la fel ca și IPS Streza de altfel.

La linkul următor se poate auzi exprimarea publică a IPS-ului Streza:
https://youtu.be/zIddc9S_3WM?si=gKaGFMudmPHnRC_I&t=3610

Până la urmă cu astfel de abordări din partea ierarhilor, nu ne mirăm că România a ajuns în halul în care a ajuns și că și-a ratat foarte multe oportunități și vocații, inclusiv din punct de vedere spiritual și moral, spre exemplu se poate menționa numărul de peste 23 de milioane de avorturi din România în timp de câteva decenii (adică vorbim despre 23 de milioane de acte de curmări de vieți, adică de ucideri de vieți omenești), așa cum se poate menționa și o mare emigrație din România, bineînțeles și prin marea grijă a politicienilor cu care BOR a avut și are „bune relații”, „constructive”, și în general starea morală sau mai bine zis imorală deplorabilă în multe situații, în multe domenii, în multe contexte în care lucrurile ar fi putut să meargă diferit sau poate chiar cu totul altfel decât au mers dacă implicarea ierarhimii și preoțimii BOR ar fi fost mai mare sau pur și simplu cât mai corespunzătoare cu măsura în care ar fi trebuit să fie.

Apropo de implicarea socială a Bisericii, recent într-un interviu pe net „Părintele” Necula, răspunzînd, chipurile, la o astfel de provocare din partea interlocutorului, a început să vorbească despre asistența socială care se face prin intermediul unor structuri bisericești, de parcă întrebarea se referea la asistență socială, iar nu la implicare socială, în social, adică în mult mai mult din ceea ce înseamnă socialul. Așa crede încă Necula că îi „jonglează” pe oameni și că îi mai și merge sau le merge celor pe care el îi susține, cărora el se zbate să le asigure „o pulpană liniștită”. (Un exemplu de astfel de implicare socială, ba chiar politică, a reușit să facă însuși „Părintele” Necula atunci când și-a exprimat admirația și cuvinte bune față de un politruc odios și antiromân, chiar antiortodox, de tipul Iohannis, exprimări care au ajuns prin tv și net la sute de mii sau poate chiar milioane de oameni, din partea unui personaj care se consideră sau este considerat cu o cotă mare de „încredere” sau măcar popularitate în rîndul maselor din România.)
Reply With Quote