Eu am initiat topicul sus amintit,si as dori sa-ti raspund,dar situatia este putin complicata,pentru ca si integrarea in viata monahala si excluderea din ea se bazeaza pe niste principii si realitati care ar trebui dezbatute.Decizia initiala si motivele care determina un om sa accepte acest mod de viata sunt individuale,bine-nteles bazate pe criterii spirituale,cred ca si renuntarea le acest mod de viata ar trebui sa fie o chestiune individuala,aceasta nu inseamna ca aspectele crestinesti trebuie sa fie renegate odata cu parasirea manastirii.Multi spun ca din necredinta parasesti viata monahala,eu cred ca din neintegrare in stilul acela de viata,si nu ar trebui sa se confunde practicarea credintei cu statutul de viata,monahal ori social.Personal,nu cred ca este pacat sa renunti la calugarie,oamenii resping sau accepta tot felul de lucruri in viata,nu stiu de ce aceasta ar face exceptie.S-a ajuns sa se acorde de catre biserica acceptul pentru divort si sa se efectueze o a 2a casatorie,bine-nteles din anumite motive intemeiate,nu stiu de ce neputinta de a rezista pana la sfarsit intr-o manastire nu ar reprezenta un motiv la fel de intemeiat pentru a primi o binecuvantare pentru acest lucru!Ca sa nu mai spun ca,casatoria este una dintre cele sapte taine,in timp ce calugaria nu este,ea a fost formata in timp din dorinta unora de a-si dedica viata in intregime Mantuitorului,lucru foarte maret,dar nu obligatoriu,ori ireversibil.Viata onesta,infaptuirea lucruirlor placute lui Dumnezeu,grija fata de aproapele,si mai concret,pastrarea celor zece porunci da oricarui om posibilitatea de mantuire,indiferent unde se afla acesta.Nu garanteaza manastirea mantuirea,doar prin faptul ca te afli acolo,daca nu te identifici cu acel mod de viata,du-te acolo unde sufletu-ti da pace si posibilitatea de a te forma in aceiasi comuniune cu Dumnezeu."Fratilor,rodul duhului este dragostea,fericirea,pacea,indelunga rabdare...cel ce nu mananca Domnului nu mananca,iar cel ca mananca Domnului mananca si multumeste lui Dumnezeu!".
|