Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea . De aceea nici nu se simte prea mulțumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinși de disperare.
Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobște se aude că la voi e desfrănare, și o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomenește” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde, ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „...să întăriți în el dragostea...”, adaugă și de ce: „...ca să nu fie copleșit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).
Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut și înghițit. Corabia e în mijlocul furtunii și în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, așa cum corabia se scufundă când marea se umflă și valurile se ridică uriașe din toate părțile, tot așa și sufletul, când e împresurat de pretutindeni de
tristețe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.
Vezi cu câtă atenție a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înșelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|