View Single Post
  #125  
Vechi 04.11.2016, 18:24:08
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is online now
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.236
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional Vezi mesajul
Cam de-aia vorbim despre har. Si nu-l traim...
Poate ăsta ar trebui să fie punctul nostru de plecare și în discuții, și în viață în general: conștiința că nu trăim în har. Nu pentru că nu-L revarsă Dumnezeu din belșug, ci din pricină că nu ne ținem noi vasul sufletului sub el, ca să ne umple.

Apoi, dacă l-am primi cât de cât, altfel i-am plânge pe cei care nu știu de ce bunătate se lipsesc.

Iar harul, deși discret și nu foarte evident pentru cel neatent, pentru cel care n-are inima curată și deschisă, nu este cu totul de neobservat atunci când un semen de-al nostru este binecuvântat cu prezența lui. În unii ajunge să strălucească și să fie greu de negat chiar și de către cei puțin credincioși. La alții, însă, poate fi aflat în vreo vorbă înțeleaptă sau mângâietoare, blândă, smerită ș.a.

Dacă roadele Duhului Sfânt sunt „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-23), ele fiind dumnezeiești, cred că niciun om la care sunt întâlnite acestea nu poate fi socotit lipsit de har.

Și tot Apostolul zice că nimeni nu poate spune „Domn este Iisus Hristos” decât în Duhul Sfânt. Practic Dumnezeu Se mărturisește pe Sine prin intermediul nostru. Dacă tu zici că Hristos este Dumnezeu și Mântuitor, de fapt Duhul Sfânt pe care L-ai primit în inima și în mintea ta este Cel care mărturisește.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 04.11.2016 at 19:30:43.
Reply With Quote