Citat:
În prealabil postat de Yasmina
[/b]
Asta este opinia ta si a altor femei care simt ca se implinesc prin copii,eu de exemplu nu simt asta!
Cu copii sau fara, eu vreau sa devin o persoana mai buna -abia atunci mi-am implinit destinul.
In rest,imi plac copiii,sunt absolut fantastici;cand imi petrec timpul cu copiii prietenilor este un timp castigat nu pierdut,dar asta a fost si destinul meu sa nu am posibilitatea sa-mi fac o familie.
Dar nu ma simt pe dinafara,ma simt ca un om normal nu ca o paria sau cineva care nu si-a implinit destinul.
Nu depind de cineva sau de o idee pt a ma simti implinita.
Unii dau lumii copii,altii timpul lor,altii milostenie,altii stiinta si descoperiri ...important este sa lasam lumii ceva din noi,un mic sacrificiu,un mic tribut.
|
La punctul asta ii dau dreptate lui fallen.
Am observat de-a lungul timpului ca exista oameni cu mai mult sau mai putin instinct matern respectiv patern. Sunt unii care fac orice ca sa aibe un copil si altii care pur si simplu nu vor sa aibe. Intre ei mai sunt unii care abandoneaza foarte usor ideea de a avea copil, sau nu sunt dipusi sa faca unele lucruri, nu au o dorinta prea mare.
Altii desi convinsi ca nu vor sa aibe copil isi mai schimba opinia in functie de imprejurari sau alte lucruri (se casatoresc, apare copilul intamplator, se schimba ceva in viata lor).
Pe de o parte te inteleg Yasmina. E bine ca esti echilibrata si iti gasesti alte moduri de a inlocui anumite goluri din viata ta.
Pe de alta parte nu-mi place ca deja abandonezi si gandul si faptul de a avea copii.
Tu esti tanara si posibilitati sunt destule, mai ales in SUA.
Mai intai ca poti sa-ti gasesti un partener sa-ti intemeiezi o familie, si apoi acolo in SUA poti sa ai copil. Toate usile sunt deschise: de la medici la adoptie.
Dar imi face impresia ca nici nu lupti, esti cumva in deznadejede si in a lupta ca sa-ti gasesti partener si in a face ceva sa ai un copil.
Am trecut si eu prin prima faza, cea cu partenerul. Nu dau sfaturi in aceasta privinta. Nu stiu nici cum este bine. Eu am gasit o solutie, dar sunt convinsa ca exista si altele mai bune.
Legat de copil - daca eram in SUA sau in alta tara si daca aveam bani, eram rezolvata. Nu lasam sa raman fara copii.
Si eu ca si tine ma stradui sa gasesc alte solutii pentru a-mi umple golul, cu copiii din jurul meu: ai prietenilor, cunoscutilor, finutul meu.
Eu nu ma simt implinita si nici femeie si am sa-mi port suferinta pana la sfarsitul vietii. Si sotul meu la fel.
Si eu ma intreb adeseori pentru ce am trait si m-am zbatut si cui ii va ramane tot ceea ce am de oferit. Asta este totusi sensul vietii. Sa te nasti, sa te dezvolti si sa lasi in urma ta ceva cuiva, atat fiinte omenesti cat si alte valori.
Sunt si momente in care ma intreb la ce bun sa faci copii in asa o lume si in care ma intristez cumplit vazand cum sunt generatiile actuale, copiii actuali si parintii lor. Nu-mi place ce vad. Mai deloc.
Nici nu sunt de acord cu ceea ce spui in ultima fraza. Adica sunt de acord, dar nu pot pune lucrurile toate la acelasi nivel.
Nu e acelsi lucru sa dai lumii un copil, sau o idee, sau timp, sau milostenie. Fiecare lucru are valoare sa si un copil are cea mai mare valoare dupa mine. Fiindca prin el dai de fapt de toate mai departe: si viata, si valori, si stiinta si talente, si timp, si milostenie etc.
Ma intristeaza mult faptul ca femeile sunt tot mai "egoiste" si sistemul, societatea tot mai complicat(a) si ca nu pot fi implicati (mai mult) cei care nu pot avea copii in cresterea celorlalti. Cerintele sunt atat de mari: ba nu stiu ce fel de scoli si cursuri, ba bani, ba legi si birocratii.
Inainte vreme era mai simplu. Si oamenii mai deschisi.
Azi ti se face observatie si esti criticat daca te uiti la un copil pe strada sau ii spui ceva, ca vai esti pedofil sau mai stiu eu, sau nu ai tu dreptul sa ii faci educatie sau sa te atingi de el.
Au devenit absurzi parintii...
Si diferenta asta ca cei care sunt parinti sunt automat mai grozav de cat cei care nu pot avea copii si aceia din urma trebuie atata verificati si scoliti. Dar pe parintii naturali nu-i verifica nici naiba si pot sa faca ce vor cu copiii lor.
Ma uit la copii, fac ce pot pentru ei, dar...atat. Nici un copil botezat nu este in fapt al tau. Si acolo sunt parintii lui care hotarasc asupra lui - cand si ce si cat poti sa faci cu el. Daca vor ti-l lasa si poti sa-ti faci rolul, daca nu, nu. Tu ca nas nu poti sa faci nimic.
Si eu imi gasesc alte moduri de a da ceva celor din jur, dar este tot mai greu, pentru ca pretentiile si cerintele sunt tot mai mari si mai capeti de multe ori si rezultate negative si rau.
Yasmina, nu renunta. Lupta mai departe si-ti fa o familie. Nu abandona. Dar trebuie sa te misti, trebuie sa faci ceva. Nu vin lucrurile de la sine.