[geo.nektarios]

[SIZE=3]5. Despre insemnarea fetei cu semnul sfintei Cruci[/SIZE]
[SIZE=3]Insemnarea fetei cu semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci trebuie facuta cu profund respect si cuviinta, iar nu in batjocura si pacat.[/SIZE]
[SIZE=3]Crucea dreapta si adevarata se face asa: se impreuneaza, cum se cuvine, primele trei degete de la mana dreapta – degetul mare, aratatorul si mijlocasul – iar cele doua degete mici le lipim, strans, de podul palmei. Dupa aceea, ducem mana la frumte, si zicem: <<In numele Tatalui>>; la pantece: <<Si al Fiului>>; la cei doi umeri, drept si stang: <<Si al Sfantului Duh>>, iar la sfarsit lasand mana jos zicem: <<Amin>>.[/SIZE]
[SIZE=3]6. Talcuirea miscarilor mainii, pentru insemnarea fetei cu semnul sfintei cruci[/SIZE]
[SIZE=3]Insemnarea dreptcredinciosilor cu semnul sfintei cruci are doua intelesuri:[/SIZE]
[SIZE=3]a) Dogmatic-istoric, care ne invata, cat se poate de scurt si de limpede, intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, asa cum, de altfel, aceasta isotrie este rezumata in Crez sau Simbolul Credintei: Fiul lui Dumnezeu S-a coborat de sus, din ceruri (a superiori), pe pamant, la cele de jos (ad inferius) <<pentru a noastra mantuire>>, S-a inaltat, iarasi la ceruri si sta de-a drepta Tatalui, Sfantul Duh stand de-a stanga Tatalui, cele trei persoane fiind Sfanta Treime. Cele trei degete, impreunate, de la mana drepta, inchipuie chiar Treimea cea de o fiinta si nedespartita.[/SIZE]
[SIZE=3]b) Intelesul dogmatic-moral este ca cele doua degete mici, lipite de podul palmei, infatiseaza, pe de o parte, pe Adam si Eva, care cu smerenie si cu pocainta, se apleaca Sfintei si nedespartitei Treimi, iar pe de alta parte, inseamna si cele doua firi, cu care Fiul lui Dumnezeu a coborat pe pamant firea dumnezeiasca si firea omeneasca. Talcuind miscarile mainii, pentru desenarea semnului sfintei cruci, pe fata noastra, Sfintii Parinti spun ca fruntea inchipuie cerul, pieptul inchipuie pamantul, iar umerii inchipuie locul si semnul puterii. Sfantul Ambrozie (339-397), episcop al Milanului, vorbind despre semnul sfintei cruci, spune: <<Ne insemnam fruntea - socotita sediul cugetarii (gandirii) - pentru ca totdeauna trebuie sa marturisim pe Iisus Hristos (sa ne gandim la El); inima – sediul iubirii – pentru ca totdeauna trebuie sa-L iubim); bratele (umerii) pentru ca totdeauna trebuie sa lucram pentru El>>. Pe scurt spus, crucea crestina, fie ca este construita din vreun material, fie ca este schitata, cuviincios, de catre crestini, pe fata lor, este semnul de aducere aminte si de marturisire ale celor mai insemnate momente din istoria mantuirii noastre: caderea in pacat a lui Adam, coborarea pe pamant a Domnului Hristos, jertfa Sa pe Cruce, inaltarea Sa la ceruri.[/SIZE]
[SIZE=3]Semnele aducatoare aminte de fapte, care nu trebuie sa se uite, se numesc, in vorbirea pedagogica, scolareasca, mijloace mnemotehnice, cuvant de obarsie greaca – tehnica de tinere minte. Sfanta Cruce, deci, este un mijloc sfant mnemotehnic, in scoala crestina, pentru crestinii din toate veacurile, semn care ne filmeaza intreaga iconomie a mantuirii noastre, si, in acelasi timp, este un mijloc didactic hortativ adica un semn vizibil, care imboldeste, spre lucrare divina, toate cele trei laturi ale sufletului nostru de crestini: mintea, spre a cunoaste si adora pe Dumnezeu, inchinat in Treime, inima, spre a-l iubi, cu iubirea pe care ne-a aratat-o El, prin jertfiera pe cruce a Unicului Sau Fiu, si vointa, spre a lucra, aici pe pamant, toate cele bune si placute lui Dumnezeu (cf. Ioan 17, 3; Matei 22, 37; Filipeni 4, 8-9).[/SIZE]
[SIZE=3]7. Invataturi:[/SIZE]
[SIZE=3]Inchinandu-ne sfintei Cruci si sarutand-o, noi, dreptcredinciosii crestini, ne inchinam Celui Care S-a rastignit pe sfanta cruce, adica Il cinstim pe Hristos cu inchinarea suprema, numita adorare, cum am spus mai inainte. Nici vorba nu poate fi de un cult idolatru, asa cum spun, direct sau indirect, unele grupari crestine, pentru ca dreptcredinciosii nu se inchina la materia din care este alcatuita crucea, ci se inchina la Persoana al carei chip se afla pe cruce. Eruditul ieromonah Rufin de Aquileea (Italia), 345-410, rezuma dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci prin aceste cuvinte: <<Noi ne inchinam oricarei cruci, dar, prin ea, noi adoram pe Insusi Acela a Caruia este crucea>> (adoramus omnem crucem et per illam ipsum cuius est crux). – Crucea ne aduce mereu in minte relatia noua, divina, de pace, stabilita de Domnul Hristos, prin jertfa Sa, trupeasca, pe ea, relatie atat verticala, cat si orizontala : vertical, prin impacarea omului cu Dumnezeu, fapt care-l aduce pe om intr-o stare de nespusa fericire, cu mult mai mare decat aceea pe care o traieste un fiu, care se impaca cu tatal sau, pe care l-a suparat mult, si de care a stat multa vreme despartit; orizontal, pentru ca sfanta cruce este semnul vazut al relatiei divine dintre om si om, cum am mai spus, relatia divina, cu totul noua, in istoria omenirii, pecetluita de Domnul Hristos, in mod intuitiv, prin intinderea bratelor pe sfanta cruce. Crucea fizca, de lemn, de pe Golgota, cu bratul sau, infipt, vertical, in pamant, impreuna cu bratul sau, orizontal, intretaind bratul vertical, ne fixeaza, in suflet, in mod pedagogic, crucea spirituala, care inseamna pecetluirea relatiei: credincios-Dumnezeu si credincios-credincios, adica, cu vorbele Sfintei Scripturi <<pe pamant pace, intre oameni bunavoire>> (Luca 2, 14; 1, 79); Romani 5, 1 etc.).[/SIZE]
[SIZE=3]Cultul crucii este cultul pacii, in toate dimensiunile si directiile ei, dogmatice, morale si sociale.[/SIZE]
[SIZE=3]De aceea, dreptcredinciosii crestini, facatorii de cruci, pe fetele lor, sunt, in chip firesc, si <<facatori de pace>> si odata cu aceasta, ei devin, cu adevarat, <<fiii lui Dumnezeu>> (Matei 5, 9).[/SIZE]
[SIZE=3]<<Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si sfanta Invierea Ta marim>>.[/SIZE]
[SIZE=3]Pr. Prof. Nicolae Petrescu,[/SIZE]
[SIZE=3]Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2 ianuarie-iunie 1995, pag. 102-109.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]