Citat:
În prealabil postat de codana
personal,nu doresc si nu vreau sa fiu agatat de nici un aparat.
|
În acest caz, poate că nu ar fi rău să purtați o brățară sau un colier cu inscripția "Do not resuscitate" (sau, pe scurt, DNR, știu doctorii ce înseamnă). În mod normal, decizia de trecere pe aparate, ca și decizia de a urma (sau nu) orice tratament care implică cel mai mic risc, o ia pacientul. Dacă pacientul este inconștient (și aceasta este situația, practic întotdeauna, când cineva e trecut pe aparate) în lipsa unei indicații într-un sens sau altul, decizia o iau aparținătorii. Potrivit eticii medicale, aparținătorii ar trebui să ia decizia nu potrivit propriilor lor convingeri sau preferințe, ci potrivit celor ale pacientului/victimei, dacă ar fi conștientă. În practică, însă, lucrurile nu stau așa, din cauza mecanismului psihologic al proiecției. Astfel, dacă fiul meu ar fi martor al lui Iehova, eu aș fi înclinat să accept transfuzia, ceea ce e decizia mea și nu decizia care ar fi, probabil, a lui dacă și-ar putea-o exprima. Și invers, dacă soția mea ar fi martoră a lui Iehova și eu victimă, probabil că ar refuza transfuzia, deși eu aș accepta-o.
O problemă mult mai complicată decât decizia punerii pe aparate este decizia scoaterii de pe aparate, odată ce cineva a fost pus pe ele. Despre asta, eventual în postările viitoare, fiindcă acest dificil aspect de morală nu poate fi epuizat, cu ușurătate, într-o singură postare.