Citat:
În prealabil postat de Barsaumas
Bineinteles, dar nu tine la cei care sunt dispusi sa treaca peste logica in numele ascultarii. Abia de curind mi-am dat seama ca ei nu cred ca mine, de exemplu, adica ei nu pun intelectul/mentalul inaintea emotiei, ci ALEG sa creada si apoi supun ratiunea jugului de fier al subiectivismului fideist-clericalist. Ca in interpretarea, data de colegul Mihnea Dragomir, metaforei filosfie, a lui Platon mi se pare, cu vizitiul: dupa un credincios "clasic", vointa tine haturile, anume vointa de a crede. E cam ca indragostirea: o abandonare totala in bratele subiectivsmului, subiectivism religios in cazul de fata. :)) Fiind mentat, sunt pur si simplu incapabil sa cred in sensul cu adevarat religios al termenului. De asta la mine nici ortodoxia chipurile innascuta, nici asa-zisa si temporara mea convertire la catolicism nu au avut un efect real, sau nu cred in sfinti: pentru ca aceste eforturi de a crede erau/sunt false, imposibile psihologic, sortite esecului de la bun inceput. Te felicit ca tu poti avea o pozitie de echilibru, esti dintre prea putinii pe forum care sunt asa lucizi.
|
Multumesc, la fel. Cam asta e ideea in orice, ECHILIBRUL. Una e sa crezi cu toata fiinta ta in Dumnezeu, si alta e sa te iei orbeste dupa toti oamenii Bisericii, fie ei si Sfinti. Pana sa devina sfinti, au fost si ei oameni, ca tot omul;cu greseli; de aici si necredinta mea in sfinti.
Dumnezeu e fara de greseala, El a creeat totul perfect, dar noi, oamenii, facem sa fie totul imperfect, prin faprele noastre personale; nu ne folosim intotdeauna liberul arbitru cum ar trebui.