De fapt, vietuirea crestina nu reprezinta o singura victorie castigata o data pentru totdeauna, ci un sir de batalii cu noi insine, cu lumea si cu diavolul din care putem iesi invingatori sau invinsi. Daca am obtinut o victorie, se poate foarte bine sa ne pandeasca o ispita care sa ne desparta de Dumnezeu, pe care o observam sau nu.

Pentru a ne apropia de Hristos, e importanta pocainta, e importanta citirea cartilor de folos (Noul Testament, Proloagele, Vietile Sfintilor, carti scrise de sfinti), e importanta rugaciunea. Dar pentru a ramane aproape de El, este importanta smerenia, si dobandirea virtutilor crestine in general, caci Hristos Insusi a fost bland si smerit.

Aceasta transformare a omului vechi e posibila printr-o lupta cu noi insine. Acceptam sa ne lasam modelati de un duhovnic facand ascultare pe drumul pocaintei. Si ne vedem pe noi insine din ce in ce mai mici. Astfel, ii facem loc lui Hristos in inimile noastre, chemandu-L neincetat sau cat mai des posibil, prin rugaciunea inimii. Atunci Preasfanta Treime poate fi in inima noastra.

Daca incercam sa ne rugam, sa citim, sa facem fapte bune cu mandrie, ne vom asemana cu necuratii si vom fi apreciati numai de catre oameni. Dar daca le vom face su smerenie, de asemenea vom fi placuti lui Dumnezeu.

Iar dobandirea mantuirii trebuie sa ne preocupe in cel mai inalt grad, pentru a fi si in vesnicie in comuniune cu Hristos.

Sunt in drum spre Hristos datorita Lui. El mi-a scos in cale oameni buni care sa ma povatuiasca si oameni care sa ma impinga spre El, pe care adesea i-am numit dusmani. Am multe ispite si fara ajutorul Lui, nu m-as desurca deloc si as face si mai multe pacate decat fac de obicei. Ma impiedic adesea si ma trezesc facand voia celui rau, o iau de la capat. Ma gandesc foarte serios si realist in ce stare ma va prinde momentul trecerii la cele vesnice: aproape sau departe de Dumnezeu.