[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ingerul_pazitor

din cate stiu asa este mentionat in biblie chiar daca in prezent se vorbeste despre egalitate ....voi ce parere aveti?

Confuzia aceasta pleacă de la confuzia mai generală între egalitatea în demnitate şi egalitatea în funcţie sau slujire. Eu sunt egal cu Papa înaintea lui Dumnezeu: ca şi el, am un suflet nemuritor, o voinţă liberă, ca şi el sunt chemat la sfinţenie şi, în principiu, dacă nu aş fi atât de păcătos, eu aş putea să mă mântuiesc şi Papa să nu se mântuiască. Dar nu suntem egali în slujire: slujirea lui este să conducă Poporul lui Dumnezeu care este Biserica, iar slujirea mea este să fiu supus lui în Cristos.

Iată cum clarifică Papa acest aspect al învăţăturii noastre, potrivit căruia femeia trebuie să fie supusă soţului ei:

"Societatea domestică fiind confirmată, deci, prin această legătură a iubirii, trebuie să înflorească în interiorul ei ceea ce Sf Augistin numeşte “ordinea iubirii”. Această ordine include atât primatul soţului în ceea ce priveşte raportul cu soţia şi copiii, supunerea degrabă a soţiei şi voinţa ei de ascultare, pe care Apsotolul o porunceşte prin cuvintele: “Femeile să fie supuse soţilor lor precum Domnului, deoarece soţul este cap al soţiei, aşa cum Cristos este cap al Bisericii.”
Această supunere, totuşi, nici nu neagă, nici nu face să dispară libertatea care aparţine pe deplin femeii atât în privinţa demnităţii ei ca fiinţă umană, cât şi în vederea celui mai nobil oficiu al ei ca mamă şi tovarăşă. Nici nu o leagă pe ea să asculte de orice cerere a soţului ei, dacă nu este în armonie cu dreapta judecată sau cu demnitatea datorată soţiei. Nici nu implică faptul că soţia ar trebui pusă la acelaşi nivel cu a acelor persoane numite în drept minori, cărora nu este obişnuit a li se acorda liberul exerciţiu al drepturilor lor datorită lipsei judecăţii mature sau ignoranţei în treburile omeneşti. Ci interzice libertatea exagerată care ar fi nepăsătoare faţă de binele familiei; interzice ca în acest corp care este familia, inima să fie separată de cap spre marele prejudiciu a întregului corp şi spre pericolul apropiat al ruinei sale. Fiindcă, dacă bărbatul este capul, femeia este inima şi, aşa cum el ocupă prima poziţie în guvernare, tot aşa ea ar trebui să ocupe prima poziţie în iubire.

Iarăşi, această supunere a soţiei către soţul ei, în grad şi în fel poate să varieze în funcţie de condiţiile persoanelor, în funcţie de loc şi de timp. În realitate, dacă soţul îşi neglijează îndatorirea, îi revine soţiei să îi ia locul în direcţiunea familiei. Dar structura familiei şi legea ei fundamentală, stabilită şi confirmată de Dumnezeu, trebuie în toate timpurile şi peste tot să fie menţinută intactă.

Cu multă înţelepciune, predecesorul Nostru Leon al XIII-lea de fericită amintire, în Enciclia despre căsătoria creştină pe care deja am menţionat-o (este vorba de Arcanum Divinae Sapientiae, nota mea) vorbind despre această ordine care trebuie menţinută între soţ şi soţie, învaţă: “Bărbatul este guvernator al familiei şi cap al femeii; dar, din cauză că ea este carne din carnea lui şi os din osul lui, ea trebuie să fie supusă şi ascultătoare bărbatului nu ca o servitoare, ci ca o tovarăşă, astfel încât nimic să nu lipsească în onoare şi demnitate în ascultarea ei. Fie ca iubirea divină să fie ghidul constant al relaţiei lor mutuale, atât în el, care conduce, cât şi în ea, care ascultă, fiindcă fiecare dintre ei sunt imagini, el al lui Cristos, ea a Bisericii”. (Pius Pp XI, Casti conubii, para 26-29)