[FlaviusM]

În prealabil postat de iuliu46

Stiu asta dar nu am gasit un exemplu mai bun. Exista pariul lui Pascal dar mie nu-mi place sa-l folosesc ca exemplu desi are dreptate dar ateii nu pot intelege asta...
...la fel cum nu inteleg ca cioara sau desertul nu sunt vizibile in universul nostru decat in logica in care Dumnezeu exista. Cioara o vad doar o mana de oameni alesi sau desavarsiti iar noi o vom vedea toti dupa moarte. Restul oamenilor, o putem doar intui in masura in care il putem introduce pe Dumnezeu inauntrul gandirii noastre materiale. Iar desertul la fel nu exista decat in masura in care Dumnezeu este prezent in mintea noastra. Daca nu, exista doar lumea materiala, buna sau/si rea, asa cum o vede fiecare.
Pentru mine a fost simplu, am avut niste intrebari si am gasit raspunsul in interiorul Ortodoxiei. Daca vreodata nu voi gasi raspunsuri la intrebarile mele voi pleca mai departe. Marturisesc ca nu stiu prea multe despre religia musulmana si nici nu ma intereseaza sa aflu prea multe in momentul asta. Cat priveste reincarnarea sau "spiritualismul " ca sa mai dau si eu un exemplu acestea doua sunt doar niste surogate pe care oamenii le folosesc ca sa-si adoarma constiinta. Daca mai traiesc odata nu am nici un motiv sa fac ceva acum. Daca Dumnezeu ma iubeste oricum, nu am nici un motiv sa ma imbunatatesc. E foarte simplu pentru mine.
Nici nu am spus ca ar demonstra ceva. Poate doar necesitatea practica a gandirii unui Creator. Pentru ca daca nu exista atunci de asemeni nu ar trebui sa avem legi, nimeni nu are dreptul sa-mi spuna ce sa fac, iar cel mai mare criminal gandeste la fel de sanatos ca si cel mai mare filozof.
Nu exista dovada empirica (cel putin eu nu stiu sa existe ) privind existenta lui Dumnezeu, a ingerilor, a diavolilor etc. Dar la fel nu exista dovada empirica pentru o serie de alte afirmatii sau credinte cum ar fi "Mozart a fost un geniu ". Deci faptul ca nu putem dovedi asta stiintific nu demonstreaza nimic. Fiecare persoana incearca singura sa se convinga de existenta sau inexistenta lui Dumnezeu punandu-si o serie de intrebari de genul celor pe care le-am pus eu sau altele mai pertinente. In masura in care omul se convinge ca o lume fara Creator este o lume fara sens, incearca sa descopere cine este acel Creator. In masura in care omul se convinge ca o lume fara Creator are mai mult sens o ia pe drumul celalalt.

Pariul lui Pascal are sens doar cu conditia sa existe strict 2 posibilitati: necredinta si credinta intr-un Dumnezeu clar definit, in cadrul unei religii unice. Din moment ce in practica avem nenumarate variante de ales, pariul nu poate fi, dupa mine, valabil.
Conform pariului, si tu, si un musulman, aveti credinta intr-un Dumnezeu. Dar fiecare dintre voi respinge credinta celuilalt ca falsa. Cine are dreptate si de ce?
Tot conform pariului, ni se spune ca nu pierdem nimic daca credem desi Dumnezeu nu exista. Eu cred ca pierdem: daca Dumnezeu nu exista, inseamna ca ne-am irosit o buna parte din viata intr-o activitate complet inutila, desi ne puteam petrece timpul cu activtati mai utile sau placute.

Spui ca nu te intereseaza sa afli mai multe despre religia islamica. Pot sa te intreb de ce? Din moment ce nu stii mare lucru despre ea, de unde stii ca islamismul nu este de fapt religia adevarata?
Mie mi s-ar parea logic, daca as crede in existenta unui creator interesat de activitatea noastra, care este in plus decis sa ne pedepseasca/recompenseze dupa moarte in functie de alegerile facute de noi in timpul vietii, sa incerc sa aflu cat mai multe macar despre religiile majore, pentru a putea alege in cunostinta de cauza. De ce sa risc si, din comoditate, sa urmez religia locala doar pentru a ma trezi dupa moarte in fata lui Allah si Mahomed?

Evident ca putem discuta despre utilitatea practica a credintei religioase pentru functionarea societatii, indiferent de adevarul obiectiv al acelei credinte. Vechea religie politeista greco-romana, de exemplu, a avut rolul ei in cadrul societatii de atunci, desi fara indoiala ca tu respingi existenta zeilor romani. Cam la fel e si cu religia crestina; un om poate sa considere crestinismul util la nivel social sau politic, din diverse motive, fara ca aceasta utilitate sa insemne ca afirmatiile crestine sunt si adevarate.

Afirmatia "Mozart este un geniu" este subiectiva. Nu toti oamenii impartasesc aceasta parere si nu toti oamenii apreciaza muzica lui. Este o conventie culturala umana, care s-ar putea sa nu mai fie valabila in viitor, in functie de evolutia societatii si de preferintele oamenilor din secolele urmatoare.

Problema existentei lui Dumnezeu este diferita. Existenta lui nu tine de preferintele personale ale diversilor oameni. El exista sau nu, indiferent de raspunsurile pe care le dau eu unor intrebari existentiale. Eu pot gresi, pot considera ca o lume fara creator are sens, desi el exista, sau invers. Parerea mea este irelevanta, ce cred eu nu-l poate face sa existe sau sa dispara, in functie de ce vreau eu.

Tu spui ca in cadrul crestinismului ai primit raspunsuri satisfacatoare la intrebarile puse. Perfect, dar cum ai ajuns de aici la credinta in afirmatiile supranaturale ale acestei religii? Crestinismul poate fi o filozofie de viata care pur si simplu ti se potriveste tie, de ce crezi ca este de fapt singurul adevar? Daca nu ai dovezi empirice pentru dovedirea dogmelor crestine, de ce tratezi crestinismul ca pe un adevar obiectiv si nu pur si simplu ca fiind filozofia de viata pe care ai ales-o tu?