Citat:
În prealabil postat de adam000
Cand am citit aceste randuri am simtit durere. Nu tristete, ci mai mult decat tristete. Durere.
Sa mergi odata in Roma si sa vizitezi catacombele San Callisto. Sa atingi cu mana ta roca aceea vulcanica in care au fost ingropati cei ce si-au dat viata pentru Hristos. sa-ti plimbi mana in gropile si firidele unde au zacut trupurile acestor oameni care odata au trait si au gandit asa cum traiesti si gandesti si tu, dar al caror sfarsit a fost dovada suprema a dragostei de Dumnezeu. Si-au dat viata pentru a-L marturisi. Au preferat sa moara decat sa se lepede de crediinta. Au preferat sa fie omorati decat sa arunce o vorba asa, necugetata, la adresa Lui Hristos, a Lui Dumnezeu. Asta in timp ce noi vorbim si iar vorbim, fara sa ne gandim macar o clipa la greutatea, adevarul si importanta cuvintelor pe care le rostim.
Linga cripta episcopilor, unde sint ingropati episcopii martiri - adica acei oameni carora Dumnezeu insusi le-a dat Harul deplin al Apostolilor, iar ei din dragoste si-au dat viata pentru El - exista mormantul Sfintei Cecilia. Aceasta sfanta a suferit moartea martirica pe vremea imparatului Diocletian (anii 244 - 311). Si atata dragoste avea pentru Hristos incat in timp ce i se taia gatul, ea canta (de aceea cei din Roma o considera ocrotitoarea muzicii corale). Noi ortodocsii o praznuim pe 22 noiembrie.
Sa mergi acolo in catacombe si sa vezi statuia ei in cripta care i-a gazduit trupul, cu degetele de la o mana impreunate in trei, ca si cand le tine pentru a-si face cruce, insemnand Sfanta Treime, iar la cealalta mana isi tine cele doua degete intinse insemnand cele doua firi ale Lui Hristos, si apoi sa te gandesti la tine - la cate ai face tu pentru Hristos! Sa te intrebi daca ai fi in stare sa mori pentru El sau daca ai fi in stare sa faci vreodata un asemenea scarificiu, sa-ti dai viata pentru cineva, asa cum a facut aceasta Sfanta! Si dupa ce iti raspunzi constiintei tale la aceste intrebari, dupa ce ii vei atinge cu mana ta mormantul, apoi sa vii sa ne spui cum e cu poeziile facute de copii...! |
Îmi pare rău că m-ai înțeles greșit și ți-am pricinuit durere. Nu a fost în intenția mea să jignesc sentimentele nimănui. Eu doar încercam să descriu o stare de spirit și un fapt petrecut cu mulți ani în urmă.
Nu, nu am fost la catacombe și nici nu cred că voi ajunge vreodată. Implicit, nu am avut cum să trec prin acea experiență pe care - bănuiesc - că ai avut-o tu. Însă pot să-mi închipui, cred eu, destul de bine.
Expresia mea a fost o metaforă. O metaforă ce s-a născut din propria mea experiență, și anume, din trăirile din copilărie. Refuz să cred că ți-ai uitat cu totul copilăria, refuz să cred că ai uitat starea de poezie caracteristică acelei perioade a vieții. Și mă îndoiesc că există incompatibilitate între credință și această stare de spirit.