[Igor_Paslusnik]

Un alt exemplu, chiar dacă la unele Sfinte Mănăstiri, este pus un semn pe care scrie: "Se recomandă ţinuta decentă în Mănăstire", dacă e întrebată femeia de ce poartă fustă deasupra de genunchi spune: "Dar asta e ţinută decentă", mai ales dacă-i vară, justificând căldura sau vreo neputinţă trupească.

Să-i fie spus: soră, dacă ţi-e cald, stai acasă, nu vi la Sfânta Mănăstire, iar dacă ai boală, mergi la medic, iar dacă crezi în Dumnezeu, vi înainte, mai ales la medicul dăruit de Domnul, preotul, la care dacă vi, vi la un uns şi ales al Domnului, cu ţinută decentă, purtare cuvioasă, firească, naturală şi cu belşug de dragoste.

O soluţie ar fi că trebui să existe un frate la monahi şi o soră la monahii, cu fuste lungi pregătite pentru femei şi helănci sau bluze lărguţe cu mânecă lungă peste umeri lărguţe, pentru femei şi bărbaţi şi care să le întrebe pe doamnele şi oricine cu ţinută vizibil indecentă: "Aveţi de ales: purtaţi această fustă lungă prin mănăstire şi o lăsaţi la poartă când ieşiţi sau mergeţi acasă, vă luaţi haine care acoperă picioarele, spatele şi mâinile şi vă aşteptăm să reveniţi, ce alegeţi, pentru mântuirea voastră?".

64 - În măsura greşită a ereziei ecumenismului, ierarhi şi preoţi consideră din ispitire, că purtând veşminte preoţeşti şi arhiereşti tot mai lipsite de modelele florale specifice Bisericii, tot mai lipsite de vlagă duhovnicească, simplificând motivele, ornamentele şi împodobirile veşmintelor, făcându-le tot mai pe stilul mincinos franco-latin (romano-catolicismului) consideră că sunt mai simpli şi mai smeriţi şi că dobândesc o măsură mai bună a păstoririi şi slujirii unul altuia şi oamenilor, această ispitire însă îi face să uite că reprezintă pe Hristos, şi Îi slujesc Domnului şi Creatorului, nu oricui, deci nu oricum şi nu orice veşminte, ci cele rânduite mai înainte de Sfinţii Părinţi, nu pot merge doar cu un cearceaf pus în spate la Sfântul Potir, ci din contră, dacă tehnica croitoriei permite, veşmintele trebuie să fie cât mai frumoase şi îmbodobite, la fel cum veşmintele leviţilor erau împodobite cu diamante, rubine, onixe, smaralde veritabile, noi creştinii fiind smeriţi şi în măsura desăvârşirii, nu vom folosi acele pietre autentice, nici fir de aur, dar vom transmite prin împodobirea veşmintelor, frumuseţea creştinismului şi a Bisericii lui Hristos, de care de exemplu s-au îndrăgostit în Bizanţ, trimişii Ţarului.

Veşmintele arhiereşti, preoţeşti, diaconeşti, deci trebuie purtate ca simbol al Împărăţiei Cerurilor, ce trebuie trăită încă de aici înăuntrul nostru şi care va să fie. Şi pentru că "gura vorbeşte din prisosul inimii" deci ceea ce este în interior, emană şi străluceşte în exterior, şi pentru că lumina nu o punem sub obroc, ci o punem să strălucească, tot aşa şi Sfintele Veşminte, nu vor fi cearceafuri şi coverturi de pat, ci vor fi expresia Împărăţiei Cerurilor, din noi, din Biserică, din Sfinţi, pentru toţi care o doresc, o urmează şi o împlinesc.

Iar creştinii mireni nu fug de această oglindire a Împărăţiei Cerurilor pe Sfintele Veşminte, ci fug de neputinţele unora dintre ierarhi şi preoţi, de care s-au smintit, acuzând, scumpii de ei, oiţele, cum că toată Biserica a vinovată pentru neputinţele unora şi apoi se pierd şi rătăcesc oiţele.

Şi nu, Hristos nu purta veşminte împodobite, ci purta haine simple, asta fiindcă Hristos nu a slujit în Sfânta Sfintelor la Templu, dar a mers ca şi credincios şi învăţa în templu la 12 ani şi între 30 şi 33, nu ca levit, preot iudeu, deşi El a fost, este şi va fi Arhiereul Creator, dar prin prezenţa Lui acolo, acceptă, susţine, iubeşte şi întăreşte practica evreilor de a împodobi veşmintele preoţeşti levite, practică care înainte de toate, a fost dată de Domnul, din poruncă Dumnezeiească, susţinută fizic şi de prezenţa Mântuitorului, deci apoi, azi şi în timpul ce va fi, Sfintele Veşminte vor fi împodobite ca pentru Hristos Dumnezeu, simbolizând moştenirea bogăţiei creştinilor.

Mai vedem că Pavel nu putea sluji fără felon, care l-a cerut a-i fi adus. Nu putea să-şi facă altul? Dacă era un simplu veşmânt, un cearceaf sau un obiect vestimentar oarecare, putea să-şi facă altul, firesc? Dar l-a cerut, fiindcă nu putea să-şi facă altul, fiindcă acel felon era special împodobit, ornamentat, frumos alcătuit şi lucrat, putem spune chiar personalizat pentru Sfântul Apostol Pavel, cum era practica în primele 4 secole şi altul nu găsea şi nu putea avea, de aceea l-a cerut alături de cărţile şi pergamentele pe care avea scrisă şi cu care slujea Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Iacov, Patriarhul Ierusalimului.

65 - Milostenia devine pentru mulţi creştini, relativă, dacă dintrun salar de 1500 de lei de lei, se dau 100 de lei în bani sau alimente, unei familii de năpăstuiţi de exemplu, am făcut milostenie, dar întro măsura modestă. Să ne amintim de banii văduvei, care-a dat 2 galbeni de aur adică a dat tot ce-a avut.
Cine vrea, şi poate, fără să-şi neglije familia, să facă milostenie cât mai mare. Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că milostenia se socoteşte mare după cât de mult suferim de pe urma ei, a milosteniei făcute, după cât de mult rămânem în lipsuri şi nevoi, fiindcă prin nevoinţă şi asceză şi prin Golgota, vine Învierea cea întru slavă. Cine mai suferă lipsuri, azi, din urma milosteniei făcute? Şi în ce măsură suferă lipsurile?

66 - Cum se aplică milostenia?
Încerc deci să găsesc o soluţie, ca o învăţătură sau sfătuire despre cum să aplice ierarhul "banii văduvei" întro eparhie sau preotul întro parohie (nimic nu-i obligatoriu, ci în discernământ, cu epitimie şi dezlegare după putere, măsură şi râvnă la fiecare slujitor):
Exemplu de milostenie întro parohie cu putere financiară oarecum bună:

Dacă în acea parohie intră 20.000 de lei lunar şi sunt 3 preoţi, vor da câte 100 de lei la 20 de familii? Deci 2.000 de lei lunar. Şi restul banilor? Nu-i bine. Au făcut puţin spre nimic cu cei 2.000 de lei daţi. Acei 100 de lei, fiecare din cele 20 de familii, îi vor consuma pe o tură de cumpărături la kaufland, carefour, auchan, etc., şi dacă au 1 sau 2 copii şi poate mai plătesc şi chirie, acei bani sunt foarte puţini, ca o adiere de vânt, abea o simt. Dar cum ar fi mai bine?
Din cei 20.000, câte 2.500 la fiecare preot, plus salarul lor, le este suficient la fiecare preot 3.500 de lei pe lună, fiindcă au soţie, un copil sau 2, dacă au mai mulţi copii, iau mai mulţi bani, dar trăind cu măsura modestiei. Deci rămân 12.500, după cei 7.500 împărţiţi la 3 preoţi ai parohiei. Cei 12.500 îi împart astfel: 2 familii, cu câte 1 sau 2 copii fiecare familie, fără locuinţă, stau în chirie.
Acelora le plăteşte parohia rata la un apartamentul cu 1 cameră, la fiecare. Dacă apartamentul cu 1 cameră, decomandat, pentru o familie, cu o baie separată şi o bucătăriuţă separată, a costat parohia să zicem 25.000 de euro (preţ de timişoara) cu un credit la bancă cu dobândă de 7,72% pe an, cât e acum în 2016, credit luat pe 2 ani, înseamnă 25.000 plus 15,44 % (dobânda 7,72% x 2 ani), egal 28.860 euro, împărţit la 24 de luni (2 ani) egal 1202 euro pe lună, pentru o familie care în 2 ani, va avea propria locuinţă (prin notarul public, fără posibilitatea de-a vinde apartamentul, pentru a nu batjocori jertfa), deci vor fi proprietari, apartamentul lor.

Şi în 2 ani, se salvează 2 familii, care probabil vor veni şi vor ajuta parohia pentru tot restul vieţii lor sau pentru mult timp, drept mulţumire că nu mai plătesc chirie. Şi din 12.500 rămaşi lunar, 1202 euro pentru o familie, deci 2404 euro amândouă, înseamnă 10.700 de lei lunar, cu care se salvează în 2 ani, două familii.
Mai şi rămân 1.800 de lei, pentru taxe la protopopiat sau pacheţele la alte familii nevoiaşe. Şi au şi fiecare preot cu familia lui 3.500 de lei lunar, poate mai mult, dacă se depăşesc 20.000 de lei lunar.
Apoi după ce s-au scurs cei 2 ani, următorii doi ani, cei 10.700 îi vor pune pentru o lucrare la clădirea Bisericii parohiei, sau anexe, etc. Apoi următorii 2 ani, alte două familii să fie salvate. Şi apoi poate nu mai trebuie să se facă nimic la Biserică, timp de 10 ani, numai bine, vor fi salvate 10 familii.

Atât de simplu. Cu greu, aproape deloc, se mai face aşa ceva în parohii.

Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa, Experienţe Ascetice, spune: "Luaţi seama că ne arată Domnul ce a început să fie încă dintre Apostoli, patima lui Iuda Iscariotul, a lăcomiei de arginţi, este pricina tuturor relelor, spune Scriptura, deci dar azi, dacă sunt 12.000 de preoţi, avem 1.000 precum Iuda Iscarioteanul. Episcopul, după iscodire şi încercare, trebuie să fie ochiul veghetor care la alegerea mireanului pentru hirotonia întru diacon şi preot, să nu aleagă unul precum Iuda." Aşadar, dacă preotul are 2 copii, în acea parohie cu situaţie financiară bună, să nu neglijeze suferinţa neputincioşilor, dând prioritate totală copiilor lui, să cumpere garsoniere şi pentru oiţele lui Hristos, nu numai pentru copii lui, fiindcă practic şi firesc nu sunt ai lui, sunt ai Domnului, şi oricând îi poate lua Domnul înapoi la El.

Căci nefăcând aşa, să nu ne mai mirăm că nu vine lumea la Biserică şi preferă să meargă pe la secte şi confesiuni. Şi să nu se mire că nu-i mai vrea Dumnezeu preoţia părintelui şi nu-i mai ridică preoţi sau preotese dintre seminţia şi urmaşii lui, sau să nu se mire că îi moare copilul sau îi mor nepoţii.