Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Vor trece anii vieţii
Şi eu mă voi sfârşi
Iar în pustia asta
Mai vrednici vor veni.

Văzând aici mormântul,
Mă vor cinsti cumva,
Necunoscându-mi viaţa
Şi neputinţa mea.

Deci să cunoască fraţii
Că tot veleatul meu,
A fost lipsit de mirul
Plăcut lui Dumnezeu.

Căci cheltuind zădarnic
Vigoarea tinereţii
Mi-am îngropat talentul
În toată vremea vieţii.

De boale şi necazuri
Fiind înconjurat,
Spre orizonturi nouă
Mereu am fost mânat.

Din plaiul ţării mele
Ajuns-am la Iordan
Cu dorul de pustie,
În sufletul sărman.

Dar şi acolo duhul
Era nemulţumit,
Din cauza aceasta
Retrasu-m-am la schit.

Cu multă trândăvie
Mereu am petrecut
Împovărând pe alţii
Cu “sacul meu de lut”.

Să nu priviţi cu cinste
La trupul meu potrivnic
Căci nu voia să rabde
Canonul cel de schimnic.

Ci faceţi mai degrabă
O sfântă Rugăciune,
Ca Domnul Îndurării
Să-mi deie iertăciune! (Slove la mormantul meu, Sf. Ioan Iacob Hozevitul)



La înmormântarea Sf. Ioan Iacob, pe data de 7 august 1960, s-a petrecut următoarea minune, povestită de ucenicul sfântului, părintele Ioanichie:

„În ziua stabilită pentru înmormântare a venit stareţul mănăstirii, Amfilohie, cu câţiva călugări şi cu pustnicii care sihăstreau în peşterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scară, sus, în peşteră şi la orele 10, sâmbătă, 7 august, stareţul a început slujba prohodului. Deodată, însă, peştera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeţi să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească şi să-l petreacă spre mormânt.”

Despre această minune vorbeşte şi arhimandritul Amfilohie, stareţul Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul:

„Păsările ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărţile, băteau din aripi deasupra trupului cuviosului, se aşezau şi pe el, pe cap, pe piept, pe picioare şi fiecare glăsuia după felul ei. Ele nu voiau mâncare, ci pe părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră. După săvârşirea slujbei, spune stareţul, l-am pus în mormântul care era în peşteră şi în care mai fuseseră îngropaţi şi alţi sihaştri, iar deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat păsările şi s-au împrăştiat.”

În felul acesta şi-au luat rămas bun de la Sfântul Ioan Iacob micile sale prietene, iar mormântul a rămas închis până în august 1980 când, prin pronie dumnezeiască, au fost descoperite moaştele sale, întregi şi nevătămate, răspândind un miros plăcut. (http://www.doxologia.ro/puncte-de-ve...acob-hozevitul)

(viata) http://www.jerusalem.ro/iordan_iih.htm

(versurile sfantului si nu numai ..) http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...oezii-cuprins/

(minuni, indemnuri ..) http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...uni-doxologia/