În unele comunități monahale, Duminica Iertării este celebrată într-un mod cu totul special, printr-un oficiu liturgic unic marcând încheierea timpului bisericesc al sărbătorilor fixe.
”După Vecernia săvârșită mai târziu ca de obicei, la apusul soarelui, se intră în procesiune în trapeză (ca în zilele de praznic). În timpul mesei, în cursul căreia se servesc pentru ultima oară produsele ce vor fi oprite în timpul Postului Mare (pește, ouă și lactate), se citește un cuvânt patristic despre izgonirea lui Adam din rai sau un îndemn la post și la luptele virtuții. La sfârșitul mesei, toți monahii încep să cânte de la locul lor catavasiile canonului Acatistului, urmate de troparele hramului încheind cântarea cu condacul Acatistului. După rugăciunile obișnuite și de mulțumire, se sting lumânările și un citeț rostește, singura dată în an, Pavecernița mică în trapeză. La sfârșitul ei, egumenul citește o rugăciune de dezlegare peste toată obștea îngenunchiată. După care stă în picioare la ușă, purtând epitrahilul și Evanghelia în mâna sa dreaptă, și fiecare frate trecând înaintea lui îi face o metanie sărutând Evanghelia și mâna sa dreaptă (egumenul se închină și el de fiecare dată). După care toți își fac unii altora metanie, cerându-și iertare, îmbrățisându-se și dorindu-și <post bun>, într-o ambianță în același timp tumultoasă și emoționantă, în timp ce corul cântă irmoasele canonului Paștelui. Prin primatul iubirii afirmat în acest rit de iertare reciprocă, Triodul apare ca un ciclu ale cărui extremități se întâlnesc, începutul corespunde cu sfârșitul, însă fiecare în perspective diferite. La sfârșitul acestui oficiu se sting candelele, trapeza se curăță și se încuie (ea va rămâne așa toată săptămâna seacă) și fiecare intră în chilia sa pentru a-și începe nevoința.” (cf Makarios Simonopetritul - Triodul explicat)