Citat:
În prealabil postat de florin.oltean75
Draga Mihailc, nu vreau sa ma erijez in postura de povatuitor, pentru ca evident, nu sunt calificat in acest sens. Respectul meu este acelasi, atat pentru cei ce gasesc o afinitate in ideile pe care le prezint, cat si pentru cei ce nu sunt de acord cu ele.
Cuvintele ne sculpteaza pe dinlauntru si fiecare dintre noi are o constructie interioara unica.
Necesitatile psihologice sunt diferite functie de o multitudine de factori. Nu toti avem nevoie de aceeasi “hrana” la un moment dat, dar toti trebuie sa absorbim progresiv principiile virtuoase.
Cand vrem sa construim un zgarie nori, este bine sa avem in minte un proiect, o imagine clara despre cum ar trebui sa arate. Altfel, poate sa iasa cu totul altceva.
Constructia intelectuala este premergatoare faptelor bune. Intelegerea vasta si profunda hraneste abundent instinctele virtuoase, materializandu-le cu usurinta.
Intelegerea vasta este intelectul care sustine virtutile. Se spune ca este vasta, pentru ca virtutile sunt nenumarate. Intelegerea profunda le unifica pe toate intr-o singura traire, in Dumnezeu.
Urcusul este progresiv si echilibrat.
Asadar, nevointa intelectuala trebuie reflectata permanent in toate circumstantele particulare. Altfel, intradevar avem o ruptura intre idee si fapta.
Toate situatiile circumstantiale trebuie identificate in fluxul experientei personale (sa fim constienti de ele) si sa aplicam cu putere virtutile dumnezeiesti.
Virtutile dumnezeiesti se patrund insa numai prin reflectie si rugaciune.
Faptele bune, de exemplu, vin din credinta. Dar credinta este rodul unor procese analitice interioare care trebuie sa ajunga la maturitate.
|
N-aș vrea să vezi în intervenția mea o critică ci doar o invitație la meditație pe tema decalajului dintre teorie și practică. Pentru noi, creștinii ortodocși ai începutului de mileniu trei, pericolul confundării trăirii credinței cu deținerea de informații despre credință rămâne de actualitate. Totuși, nu prea văd în ce măsură lecturile despre culmile trăirii duhovnicești, ne poate determina să pornim la drum spre Împărăție, atâta timp cât ne situăm la ani lumină de orice experiență mistică autentică. Planează permanent asupra noastră primejdia idealismului, a neconcordanței dintre ce citim și realitatea de pe teren.
Se subînțelege că înainte de a construi un zgârie-nori trebuie să avem un proiect clar pe care să-l urmăm pas cu pas. Însă, atenție, o construcție trainică are nevoie de un singur proiect și nu de n proiecte divergente din care luăm ce ne place sau ce credem noi, de capul nostru, că s-ar potrivi clădirii noastre. Încă ceva: dacă am găsit un proiect bun degeaba stăm să-l contemplăm la nesfârșit sau să purtăm discuții emoționante, dar sterile, pe marginea lui. Are Liiceanu un eseu formidabil pe tema ”prostiei ca încremenire în proiect”, merită citit și meditat conținutul lui.