[Igor_Paslusnik]

I. 11. c) A treia erezie a lui Augustin: redefinirea botezului

Augustin a învăţat că botezul a fost instituit pentru a spală păcatul originar, vină ce-am moştenit de la naştere. Probabil că o reacţie la relaţiile sale anterioare ilicite în afară căsătoriei, Augustin credea că actul sexual este amestecat cu răul, o altă erezie, în măsură în care este mijlocit prin vinovăţia lui Adam, este transmis de cei născuţi. El a învăţat că acesta a fost motivul pentru care copiii sunt astfel botezaţi. Augustin mai spune: Cei care cred în El sunt absolviţi de vină păcatelor lor, în spirit: atât de păcatul originar care l-au moştenit în fiecare generaţie, dar în special, pentru instituirea redobândirii prin El şi toate celelalte păcate contractate de comportamentul răutăţii. Tractate, Augustine, CXXIV. John Chapter XXI. 19-25.
Ortodoxia învaţă că suntem înarmaţi prin botezaţi şi prin faptul că am devenit membri ai Trupului lui Hristos, să biruim orice patimă şi orice păcat. Am fost îngropaţi împreună cu El prin botezul în moarte, astfel că, Hristos a înviat din morţi, prin slavă Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm în înnoirea vieţii, Români 6, 4. Într-adevăr, această viaţă nouă prin botez înseamnă, de asemenea că omul nostru cel vechi este biruit de omul cel nou şi toate păcatele noastre au fost spălate, dar niciun Sfânt Părinte, înainte şi după Augustin, nu atribuie botezului proprietatea de curăţare a păcatului originar, ce Adam ne-a dat. Sfinţii Părinţi nu vorbesc de o vinovăţie, care este combinat cu acest păcat originar pe care Sfântul Botez să-l spele, că la Augustin.
Într-un alt loc Augustin a învăţat diferit despre vinovăţie. În botez, după Augustin, consecinţele păcatului originar sunt eliminate, dar nu vină. Omul poate fi liber de păcatul originar, dar nu şi de vinovăţie, tiranică legătură pe care copiii o moştenesc de la părinţii lor, în ciuda harul de la botez. (On Marriage and Concupiscence, I, xxvi, 29 PL 44:430)
Aici este pentru Augustin chintesenţa. Păcatul original, că o natură căzută nu este de fapt principala să preocupare. Pentru el, relaţia dintre Dumnezeu şi om este, în esenţă un aspect juridic extern: judecată şi vinovăţie. Un anumit număr de oameni sunt predestinaţi la mântuire, indiferent de natură lor, indiferent de propria lor dispoziţie interioară şi motive. Natură lor, nu este destinată pentru a fi schimbată, ci doar statutul lor juridic. În dezvoltarea acestor erezii, va rezultă şi întreg sistemul juridico-tologico-scolastic de mai târziu, adoptat cu bucurie şi prioritate de Biserica Româno-Catolică, străin de mântuire.
Cum putem vedea, Augustin foloseşte cuvinte şi termeni complet necompatibili şi necomuni cu Sfinţii Părinţi. Păcatul original, vină lui Adam, predestinarea, sunt termeni care nu sunt folosite de către Sfinţii Părinţi, pentru că ei sunt creştini, anume ortodocşi. Aceste idei ale lui Augustin, este un lucru tipic unui om care nu are bine înrădăcinată credinţă, şi nu prezintă ideile sale cu cele ale celor mai mari în viaţă spirituală.
Augustin nu aveau posibilitatea de a culege roadele duhovniceşti a tainei ascultării, roade pe care ceilalţi Sfinţi Părinţi ai Ortodoxiei, au împărtăşit, de exemplu cum ar fi Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Vasile, Grigorie, şi alţii. Augustin, avea chiar să abandoneze Catehismul profesorului sau de retorică şi filosofie, Sfântul Ambrozie al Milanului. Când Sfântul Ambrozie a fost întrebat de ideile şi noutăţile străine de Părinţii Răsăritului, ale lui Augustin, Sfântul Ambrozie al Milanului a spus că Augustin, a tăiat idei din Catehismul lui Ambrozie şi nu era sârguincios la studiu. El a spus că Augustin a fost mai mult interesat doar în dezbaterea propriilor sale poziţii şi idei.