[Mihnea Dragomir]

Citind aceste framantari, ma gandeam: cu adevarat, suferinta este o taina. O taina pe care, poate, nu o vom deslusi de-a lungul intregii vieti. Pentru suferinta ticalosilor putem gasi repede explicatii facile, dar suferinta dreptului: aceea care ridica probleme de intelegere.

Dar pe cine stiu eu sa fie drept si nevinovat ? Si asa am ajuns la Isus. La suferinta Lui. Pentru ce a suferit El, drept si nevinovat, ATAT de mult ? Teoria ca a facut-o ca sa rascumpere pacatele oamenilor nu tine decat pana la un punct. Fiind Dumnezeu, adica insusi Infinitul, cea mai mica suferinta pe care oamenii i-ar fi provocat-o Fiului Omului ar fi fost destul ca sa rascumpere intreaga omenire. Este un "fenomen de limita" aici. Putea foarte bine sa fi suferit mai putin decat a facut-o. Biciuirea din Pretoriu era arhisuficienta. Chiar si un scuipat aruncat de ai Lui, ca sa nu mai vorbesc de mistocareala soldatilor romani care L-au imbracat in purpura era destul. Putea sa nu urce Calvarul. Putea sa nici nu moara, ci sa treaca la capitolul urmator, direct la Inaltare. Cel putin, daca a ales sa moara, putea sa nu o faca asa cum a facut-o. Agonizand, lent, pe cruce. Ca un talhar, intre talhari.

Taina suferintei oricarui copil, ca si a oricarui om drept, nu isi poate gasi ecoul decat in taina suferintei Domnului nostru. Si, fara indoiala, acolo isi poate gasi si rostul.

Vedem in jurul nostru cat de multi oameni sufera. Sensul suferintei lor si-l pot gasi intr-un singur fel: sapand la piciorul Crucii. A Crucii pe care Domnul a luat-o. Pe care a sarutat-o. Sub povara careia a cazut si s-a ridicat. Sapand la piciorul Crucii, acolo vor afla craniul si oasele vechiului Adam, acela plamadit din pamant, peste care au fost turnate sangele si lacrimile lui Dumnezeu.

Si numai atunci cuvintele pe care le spune Dumnezeu capata sens: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară".

Sa fie vreo legatura intre aceste trei versete si cele de imediat dinainte, in care Domnul ne spune: "nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere" ?

Sa nu ne iluzionam, crezand ca vom impartasi gloria lui Dumnezeu, dar fara sa impartasim suferinta lui. Aici trebuie sa fie sensul suferintei: descoperirea lui Dumnezeu. Numai punand suferinta noastra la piciorul Crucii si amestecand sangele si lacrimile noastre cu sangele si lacrimile lui Dumnezeu putem fi una cu El.