Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Idealul unei dragoste mărețe nu este altceva decât manifestarea grandomaniei născute din mândrie. Ne place să credem că suntem sau putem fi niște ființe de un eroism extrem. Un om smerit nu are asemenea ambiții.
Bunătatea adevărată înseamnă să dorim oamenilor ce dorim și nouă și să împlinim voia lui Dumnezeu. Ce e mai mult de atât, himera unei iubiri 'cutremurătoare', este de la cel rău, ca orice altă dorință de mărire.
Dacă am iubi cu adevărat pe Dumnezeu, după cum spunea Sf. Siluan, am vrea să murim numaidecât ca să fim cu El. Dar în realitate nu numai că iubim lumea de acum și am vrea ca această viață să nu se termine niciodată, dar chiar am vrea ca Dumnezeu să nu existe ca să ne simțim singuri stăpâni ai propriei existențe.
|
Nu, Traditie1 draga, dragostea nu ne poate mandri pentru simplul fapt ca nu e a noastra. Ea ne e data de Sus. Sigur ca dragostea de Sus trebuie sa se lege de ceva si acel lucru e chiar iubirea noastra, asa imperfecta cum e, dar trebuie sa fie prezenta acolo, caci ne spune Mantuitorul "sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti!", deci si iubirea noastra e necesara, iar mai apoi ne-a spus celor ce dorim sa fim frati intru Hristos "sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu pe voi!", adica aici e deja alta iubire, mai inalta decat a noastra, care nu e decat umbra a acesteia. Aceasta Iubire inalta, insa, care nu-i a noastra ne ridica pe noi spre Dumnezeu. Iar meritul nu e al nostru asa ca nici mandria nu are de ce se fali. Dar ne putem fali cu altceva, ne putem fali cu formalismul nostru, cu respectarea la litera a tipicoanelor, cu postul peste masura, cu numaratul metaniilor, cu corectitudinea zeloasa, cu cunostiintele teologice, cu numarul de citate memorate, cu o asceza rau inteleasa, etc, etc. Cat despre partea cu murirea, insa, Doamne sa ne ierti, dar vei vrea acum cu-o ... moarte ... sa ne certi?! Nu, Traditie1 draga, noi stim ca Domnul ne vrea vii pentru ca de aia ne-a trimis in lume si ne-a dat si ceva talanti la purtator, ca sa-i inmultim nu sa ne-ntoarcem cu ei in pozonar(!). Iar cel ce vrea sa faca voia Domnului stie asta si isi duce misiunea pana la capat, cu alte cuvinte isi face partea sa de datorie (stii povestea cu pasarea colibri care aducea apa in cioc ca sa stinga padurea? e pe forum, da' nu mai stiu pe ce fir).
Har, smerenie si jertfa de sine.