View Single Post
  #5  
Vechi 24.07.2007, 13:54:57
CM CM is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2006
Mesaje: 144
Implicit

Singurii care pot face educatie copiilor sunt parintii acestora, nu bunici sau alte rude.
Ce se intampla la scoala este aproape nesemnificativ sau total nesemnificativ.
Deja cativa psihologi au tras anumite semnale de alarma privind problemele care apar in educarea copiilor si posibilitatea de a avea generatii de oameni labili psihic, agresivi, foarte putin inclinati catre munca in sensul constructiv al termenului.
Ce mi se pare foarte periculos este si "importul" unor "maladii" la moda in alte tari, faptul ca un anumit copil mai agitat sau neatent la scoala este etichetat bolnav si tratat medicamentos in loc sa se analizeze cauza acestor manifestari.
La originea tuturor acestor probleme nu sta nici lipsa de timp a parintelui, nici cariera profesionala pe care mama si-o poate dezvolta sau alte asemenea scuze ci lipsa din ce in ce mai acuta de afectiune, adica iubire. Lipsa afectiunii intre parinti si intre parinti si copii.
Unii se simt deranjati, mai ales daca sunt si parinti sa se spuna ca un parinte ar putea sa nu-si iubeasca copilul dar, faptele si conflictele existente in societate dovedesc contrariul.
Nu este cazul sa detaliem, daca ne uitam in jurul nostru cati dintre cei maturi au relatii firesti cu parintii lor, f. putini.
Acest tip de relatii se perpetueaza si copilul frustat de lipsa afectiunii devine parinte la randul lui, nestiind sau neintelegand cum ar putea sa-si iubeasca copilul cat mai corect cu putinta.
Din pacate, foarte rar se recurge la exemplul Biblic si la esenta iubirii din invatatura lui Hristos.
Lipsa educatiei despre cum sa iubim este evidenta, lumea ocolind in general subiectul, considerand ca nu este nimic de discutat, de invatat in iubire, orice om stiind despre ce este vorba.
Aceasta paralela o putem face cu instictele primare dar cand vine vorba de sentimente nu trebuie sa ne fie rusine sa recunoastem ca nu ne-a invatat nimeni sa iubim, ca nu stim sau nu am fost iubiti niciodata pentru ce suntem noi si nu pentru ce vor altii sa fim.
Personal mi se pare ca in procesul invatarii iubirii, nu trebuie sa existe frica, adica vesnicele amenintari cu pedeapsa, iadul, demonul, etc.
Iubirea nu se poate invata si mai mult decat atat simti daca frica sta deasupra si "vegheaza".
Omul iubitor nu are frica, iese in afara ei si invata astfel sa traiasca fara frustari, inhibitii, dorinta de razbunare si alte sentimente distructive.
Se spune ca exista iubire si cand aceasta este distructiva, a se vedea cazurile de violenta maxima din iubire dar gresit este folosit acest termen. Nu despre iubire este vorba acolo ci tocmai despre lipsa ei totala si nefericirea celui in cauza.
Omul nefericit in interiorul lui, neimpacat cu el insusi, vede numai prapastii in jur, si la randul lui, din razbunare, cauta sa induca si celorlalti din jur aceeasi viziune, din simplul egoism de a nu fi singur in aceasta mare de nefericire pe care o traieste.

Cine le va face educatie pana la urma tinerilor, Dumnezeu cu mila as spune.

Reply With Quote