în crinii albi...
În crinii albi îți văd neprihanirea,
Marie, Maică a Fiului de Sus.
În lacrima tăcută văd iubirea
Și-n ochi duioși îți tremură privirea
De Maică sfântă-a Domnului Iisus.
Îți pleci ușor privirea-ncețoșată,
Iar inima-ți tresaltă de uimire...
Un înger ți se-nchină de îndată,
Tu tremuri tot ca trestia înaltă,
Și-n piept se-adună valuri de iubire.
Nu îndrăznești să-ți mai rostești suspinul,
Te farmecă prezența îngerească.
De dincolo de nori tu vezi seninul
Și știi c-acesta ți-e acum destinul
Să lași sfios ca Fiul să se nască.
Nu poți altfel că tu ai fost aleasă
Și vrei ca roabă-a Cerului să fii!
...Îți știi podoaba sfântă de mireasă
Și inima și dorul nu te lasă
Că știi c-aceasta-i pentru veșnicii...
Și te supui cu-atâta frumusețe
Dorind a lumii dulce mântuire.
Iar sufletul tânjește să-L răsfețe
Și să-I șoptească sfintele povețe
Celui venit de Sus doar din iubire.
Dorim și noi s-avem neprihănirea
De robi ca tine-ai Tatălui din ceruri.
Mereu la El să ne-ațintim privirea,
Să învățăm ce dulce e jetfirea
Când cu Hristos trăim curat de-a pururi.
|