[LuizaL9]

Stimați frați/stimate surori întru Hristos, întâmpin mari probleme, iar sufletul nu mi se liniștește niciodată, nici măcar când îmi spun rugăciunea sufletului. Vreau să îl iubesc pe Dumnezeu, să îmi frământe inima și sufletul să-mi plângă după El. Ajutorul Lui este întotdeauna cu mine, dar nu pot depăși granița recunoștinței. De asemenea, am gânduri necurate, râd de Patimile Dumnezeului nostru, le nesocotesc, nu simt nicio tristețe, pe Maica Domnului o desconsider, considerând-o o femeie fără bucurii în viață, lipsită de inteligență, un model nedemn de urmat pentru feministele de azi. Aleg întunericul, fugind de cărțile în care sunt descriși Îngerii Domnului și Lumina Sa. Nu înțeleg Frumusețea Împărăției Sale, dorind mai bine Iadul. Sufletul îmi este fără substanță. Nu am nicio desfătare, nicio veselie, doar un gol. Măcar de aș fi tristă! Mă rog Domnului să mă întărească în această ispită, dar rugăciunile mele sunt în van. Vă rog, spuneți-mi ce aș putea face, cu cine să vorbesc! Sunt disperată!