CUVIOSUL DIONISIE CEL MIC „SCITUL"
(circa 470-545)
Al doilea mare teolog, cunoscut traducător de scrieri patristice și călugăr plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontică, după Sfântul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adică „Smeritul", iar în limba latină „Exiguul". Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a născut în Sciția Mică pe la anul 470 și s-a călugărit din tinerețe la una din renumitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat în secolele IV-VII numeroși „călugări sciți", cunoscuți în întreg imperiul ca teologi, asceți și apărători ai Ortodoxiei.
Unul din dascălii săi din tinerețe, pe care avea să-l evoce mai târziu în „Prefața scrisorii sinodale a Sfântului Chirii al Alexandriei către Nestorie", tradusă în latină, a fost un anume Petru, ajuns la bătrânețe episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul mănăstirii dobrogene, unde s-a călugărit Cuviosul Dionisie, căruia i-a fost părinte sufletesc și care l-a deprins cu nevoința duhovnicească și frica de Dumnezeu.
Iată cu ce cuvinte pline de recunoștință, de smerenie și duioșie, calități specifice sufletului nostru românesc, se adresează fericitul Dionisie cel Smerit dascălului său: „Mi-aduc aminte de binefacerile Voastre, Cuvioase Părinte și podoabă aleasă a învățătorilor lui Hristos, și am mereu înaintea ochilor minții râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiați cu mine când eram copil, râvnă pe care nici spațiul, nici timpul n-o pot uita. Vă rog să primiți o mulțumire pe care știu că nu pot să v-o dau la înălțimea cuvenită".
Din Dobrogea, fericitul Dionisie, supranumit și „Romanul", se duce în Orient, la Mormântul Domnului și în Asia Mică, apoi se stabilește la o mănăstire din Constantinopol. Era un teolog ortodox desăvârșit și cunoștea perfect limbile greacă și latină. La cererea Papei Ghelasie de a i se trimite un călugăr învățat spre a-i traduce în Apus canoanele Sinoadelor ecumenice și unele opere patristice, Dionisie este trimis în Italia.
În anul 496, Cuviosul Dionisie ajunge la Roma. Aici intră în Mănăstirea Sfânta Anastasia și ajunge traducător renumit din greacă în latină și predă mulți ani dialectica cu prietenul său Casiodor la Universitatea Vivarium din sudul Italiei - Calabria.
Biograful și prietenul său Casiodor spune despre fericitul Dionisie că era „de neam scit, dar de obiceiuri întru totul romane, foarte priceput la ambele limbi, cunoscător perfect al Sfintei Scripturi și al dogmaticii". Era, de asemenea, „înțelept și simplu, învățat și smerit, cu vorbă puțină, feciorelnic, blând, plângând când auzea vorbe de veselie nepotrivite, postitor, fără să osândească pe cei care mâncau".
La Roma, Cuviosul Dionisie cel Mic (Exiguul) a trăit și a scris sub zece papi, de la Anastasie II până la Vigiliu. Fiind rugat, atât de păstorii Romei, care doreau să cunoască mai bine scrierile Părinților din Răsărit, cât și de compatrioții săi, călugării sciți, fericitul Dionisie cel Mic a tradus din greacă în latină scrieri ale Sfinților Grigorie de Nyssa, Chirii al Alexandriei și Proclu. Apoi traduce canoanele primelor patru Sinoade ecumenice, în două ediții; editează „Decretele pontificale" și traduce vieți de sfinți ca: „Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul", „Pocăința minunată a Sfintei Taisia" și „Viața Sfântului Pahomie".
Cuviosul Dionisie cel Mic era și un bun cunoscător al astronomiei, știință ce o învățase la Alexandria, centrul astronomiei antice. Astfel, el a întemeiat era creștină dionisiacă, în locul erei păgâne, începând calendarul și numărătoarea anilor „De la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, iar nu de la împăratul Dioclețian, ca până atunci, pentru ca astfel să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre și pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru". A scris în acest scop două lucrări: „Carte despre Sfintele Paști" și „Argumente Pascale". Era creștină întemeiată de fericitul Dionisie cel Smerit a intrat în vigoare la Roma în anul 527, iar până la începutul mileniului al doilea a fost adoptată în toată lumea creștină.
A mai scris și un florilegiu de texte patristice dogmatice, extrase de la mai mulți Sfinți Părinți din Răsărit, Apus și Africa, intitulat „Exempla Sanctorum Patrum". Atât prin originea și formarea sa daco-romană, cât și prin scrierile și traducerile sale din greacă în latină, fericitul Dionisie cel Mic „a întins o adevărată punte de legătură între Răsărit și Apus, punând într-un contact mai apropiat cele două romanități creștine".
La bătrânețe, fericitul Dionisie „Romanul" își aducea aminte din Italia, patria sa adoptivă, de Dobrogea, patria sa natală, și de compatrioții săi blânzi, dreptcredincioși și smeriți, despre care scrie aceste frumoase cuvinte în Prefața către „venerabilii domni și frați preaiubiți, Ioan și Leonțiu": „Poate pare lucru nou celor neștiutori că Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig și în același timp prin barbari, a crescut bărbați plini de căldură și minunați prin blândețea purtării. Că lucrul stă așa, eu îl știu nu numai printr-o cunoaștere din naștere, ci mi l-a arătat și experiența. Se cunoaște că acolo (în Scythia Minor), într-o comunitate pământească deschisă, am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin Taina Botezului și am fost învrednicit să văd viața cerească în trup fragil a preafericiților Părinți cu care acea regiune se slăvește ca de o rodire duhovnicească deosebită.
Credința lor strălucind prin legătura cu fapta bună era pentru toți pildă de viață și sinceritate. Ei nu erau prinși în mreaja nici unei griji lumești și puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20).
Ei (daco-românii) au ținut cu tărie neînfricată totdeauna dogmele credinței ortodoxe, căci, deși erau simpli în cuvânt, în știință nu erau nepricepuți...".
Pentru sfințenia vieții lui, pentru gândirea și scrierile sale profund ortodoxe, Cuviosul Dionisie cel Mic, numit și „Romanul", este cinstit, atât în Răsărit, cât și în Apus, ca un călugăr desăvârșit, filolog și ctitor al erei creștine, ascet și teolog de renume. Trei mari virtuți l-au împodobit în toată viața sa: credința ortodoxă, smerenia inimii și dragostea față de Dumnezeu și de oameni, calități specifice milenare ale întregului popor român.
Săvârșindu-și călătoria acestei vieți, Cuviosul Dionisie cel Smerit și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos prin anul 545 și este numărat în ceata Cuvioșilor Părinți.
Sursa : www.sfant.ro
Sfinte Dionisie, roaga-te la Maica Domnului pentru neamul romanesc si mantuirea lui!