Mare putere mai atribuiți diavolului... să ajung să mă rog la ore speciale, în condiții speciale, cu o anumită măsură, de frica dracilor. Unde e Dumnezeu în sufletul vostru? De fapt, ce contur a căpătat această imagine a lui Dumnezeu în mintea dvs.? Pentru că sincer nu înțeleg: vă rugați lui Dumnezeu, dar acesta nu vă poate ajuta sau nu vă poate apăra. Dacă nu ați crede asta de ce v-ar mai fi frică de diavoli? Adică Dumnezeu îi lasă pe draci să-și bată joc de cei care îi adresează o rugăciune? Eu până acum am auzit să-ți fie teamă de diavoli doar atunci când practici diferite forme de invocații, spiritism ș.a. din sfera ocultă. Dacă dvs. vă e frică de diavoli cu toate că vă rugați lui Dumnezeu vă sfătuiesc să vă cercetați părerea sinceră despre ceea ce considerați dvs. că sunt psalmii. Nu cumva le atribuiți un soi de putere ocultă care în subconștient să capete imaginea unor
ritualuri? Sau poate în subconștient aveți imaginea unui DUmnezeu intangibil, intransigent și surd. Că altfel nu-mi explic cum se poate să fiți creștini, dar să vă simțiți abandonați. Altfel nu v-ar fi teamă de anumite rugăciuni. Înseamnă că credința e doar o
dorință de credință și nu o credință autentică
.