[cristiboss56]

Să înţelegem în mod corect ce este dragostea autentică, să nu o confundăm cu pasiunea, cu emoţiile sau cu egoismul. Să ne amintim totdeauna de responsabilitatea pe care o avem faţă de cei dragi.
Să nu aşteptăm dragoste, ci să dăruim noi înşine dragoste, s-o investim în celălalt (ţineţi minte ce spunea Ava Dorotei? „Nu aştepta de la aproapele dragoste...”), şi atunci vom primi dragoste în inima noastră.
Încă un moment: amintirile despre ceea ce a fost la început ne ajută să păstrăm dragostea, să o înnoim.
Un profesor al Academiei Teologice din Moscova dădea exemplul următor. Să zicem că soţii sunt căsătoriţi de doisprezece ani şi sunt sătui până în gât unul de celălalt – dar uite că soţia face la un moment dat curat în apartament, șterge praful, rearanjează cărţile. Pe neaşteptate, găseşte pe un raft o carte din care cade un bilet la spectacolul unde cu doisprezece ani în urmă s-a cunoscut cu cel ce avea să-i devină soţ. Ea îşi aminteşte cum se iubeau, cât de bine le era împreună, şi amintirile acestea o ajută să depăşească înstrăinarea de acum față de soț.
Adeseori auzim de la soţi „cu stagiu îndelungat”: „Nu ne mai iubim.” Dar înainte se iubeau! Dacă ai îndrăgit o dată, poţi să-l iubeşti pe om toată viaţa. Aşadar, pur şi simplu cei ce vorbesc aşa nu s-au străduit să iubească. Dragostea este o fericire, ea umple viaţa noastră de sens şi de bucurie, însă această fericire o facem doar cu propriile noastre mâini.
Pr. Pavel Gumerov