Uite un articol care te-ar putea ajuta,e vorba si de limba greaca:
De-a lungul timpului, din motive care mai de care mai diverse, Numele Domnului s-a scris diferit, nuanțele diferind de la o grupare la alta, fiecare pretinzând (aproape orbește) că are dreptate. Aceste diferențe nu ar fi afectat pe nimeni, dacă partizanii lor nu le-ar fi considerat de căpătâi, așa cum Biserica de Răsărit și Biserica de Apus s-au certat, în Evul Mediu, (și) în legătură cu ziua de Crăciun, dacă să fie pe 25 decembrie sau în altă zi. Când ne gândim la aceste lucruri acum ni se par banale și hazlii, dar pentru ei în vremea respectivă acestea au reprezentat adevărate probleme, pentru care s-au consumat bani, timp, nervi în concilii și ședințe interminabile, care au dus într-un final la o ruptură/despărțire, numită în istorie Marea Schismă de la 1054.
La noi în România discuțiile și certurile, am zice, legate de Numele Dommnului au apărut preponderent după revoluția din decembrie 1989, când, odată cu libertatea religioasă, oamenii au pus mâna pe cartea interzisă în comunism, pe Biblie, și, spre surprinderea unora, traducerea ni-l prezenta pe Domnul cu un singur “i”, Isus. Oamenii sinceri, care iubesc pe Domnul dincolo de acest amănunt, nu au văzut în asta nici o problema, în schimb alții, cramponați în forme, ritualuri și reguli bisericești, au considerat ca fiind un păcat de moarte. Atât de mare a fost problema că unii din capii religioși, ca să contracareze noua traducere, care aducea lumina în casele oamenilor și îi scotea din îndobitocire, au scos o minciuna conform căreia Isus cu un singur i ar însemna măgar. În nici o limbă de pe pământ Isus nu înseamnă măgar.
În ebraică se folosesc pentru “magar” sau “magarita” cuvintele “ayir” si “aton”, iar în greacă se folosesc cuvintele: “onos”, “polos”, sau “upozughion”.
“Nu se poate spune că una dintre citiri este greșită și alta adevărată, ci mai degrabă că sunt manifestările propriilor tradiții, menite chiar diferențierii confesionale. Acuza că Isus cu un singur “i” seamănă cu vreun cuvânt care ar însemna “asin” nu are nici o bază filologică”.
(Alexandru Mihăilă, Asist. Univ. Facultatea de Teologie Ortodoxa București)
http://www.majesty.ro/Religie/despre...s-hristos.html
Unii nici măcar nu au verificat aceasta informație, considerând că “ce spune popa este adevărat” sau “să faci ce spune popa, dar să nu faci ce face el”. N-au verificat nici măcar faptul că noua traducere, care de fapt e veche din 1924, a fost făcută de un preot ortodox Dumitru Cornilescu (
http://www.crestinul.ro/cornil.htm), considerat ulterior eretic de anumite foruri religioase. E veche această traducere, dar e totuși nouă, în sensul că fiind interzisă pe vremea comunismului, ea apare (dupa revolutia din decembrie 1989) ca nouă pentru întreg publicul românesc.
Continuând ideea…de la început vreau să atrag atenția asupra faptului că simpla scriere sau rostire (corectă) a Numelui Dommnului, nu înseamnă automat și respectul cuvenit Acestuia. Pot să scriu corect numele cuiva, dar în același timp să îl disprețuiesc sau sa nu îi dau valoarea cuvenita. Despre aceasta idee vorbește porunca a treia din Lege, care spune:
“Să nu iei în deșert Numle Domnului Dumnmezeului tău”. (Exod 20:7, Deuteronom 5:11)
Deșertul semnificând pustiul, golul; putem folosi Numele Domnului fără vreo încărcătură de semnificatie (bună), pur și simplu în van, în gol. Deasemenea pot scrie numele lui I(i)sus…în gol, doar așa să fie scris.
Dar haideți sa o luăm de la capăt.
Isus/Iisus/Iehosua sau Yeshua, este un nume comun evreiesc, un nume pe care nu doar Mântuitorul l-a purtat și care înseamnă “Dumnezeu mântuitorul” sau “Iehova mântuitorul”. Câteva exemple:
- Iosua/Iehosua/Ioshua, urmașul lui Moise, care a condus poporul israelit în țara Canaan.
- Marele preot Iosua/Ioshua, în timpul profetului Zaharia (Zaharia 3:1).
- Isus, fiul lui Sirah, care a scris una din carțile apocrife, “Înțelepciunea lui Isus Sirah”.
- Numele acesta îl mai poartă și Bar-Isus (Faptele Apoostolilor 13:6).
- Isus, fiul lui Anania, pe care îl amintește Iosif Flavius (istoric evreu) în “Razboiul iudaic”, în 66 î. Cr.
Pentru a fi deosebit (ca nume) de contemporanii Săi, Cristos este numit:
- Isus Mântuitorul,
- Isus Galileanul,
- Isus Nazarineanul,
- Isus, fiul lui Iosif etc.
Yeshua/Iesus/Iisus/Isus înseamnă “mantuitorul-salvatorul”. La nașterea Sa, îngerul Gabriel/Gavriil îi spune Mariei:
“…Îi vei pune numele Yeshua/Iesus/Isus, pentru că El va mântui pe poporul Sau…”(Evanghelia după Matei 1:21).
De cealaltă parte Hristos/Cristos este un fel de “supranume” al lui Isus, și înseamnă “Unsul” sau “Trimisul” sau “Mesia”. Din cauza aceasta apostolul Petru îi zice [lui Isus]: “Tu ești Hristosul/Cristosul [Trimisul] Fiul lui Dumnezeu”. Din aceeași cauză Nicodim, unul din fruntașii fariseilor, Îi spune: “…știm că esti un învățător venit [trimis de] la Dumnezeu” (Evanghelia dupa Ioan 3:2)
Acest Hristos/Cristos, Trimisul, corespunde numelui ebraic Mesiah (Mesia).
“Știu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesiah, caruia I se zice Hristos/Cristos…” (Evanghelia după Ioan 4:25)
Revenind la nume, dacă se scrie cu un i sau cu doi i…
Trebuie amintit faptul că limba greacă a Noului Testament, numita și greaca koine, nu mai are aproape nimic în comun cu limba greacă moderna. Spunea cineva că “dacă s-ar scula Homer din mormânt și ar auzi greaca de azi, nici nu și-ar da seama că e greacă”. Mai mult de atât, un lucru destul de evident, pe care l-a văzut fiecare (mai ales iarna la colinde)…este că limba greacă moderna foloseste în loc de b, pe v, si in loc de e, pe i.
http://en.wikipedia.org/wiki/Eta
In Modern Greek the letter, pronounced [ˈita], represents a close front unrounded vowel, /i/. In Classical Greek, it represented a long open-mid front unrounded vowel, /ɛː/.
Exemple:
Betleem (greaca veche)/ Viflaim (greaca noua);
îngerul Gabriel/ Gavriil etc.
Hilar e faptul că după această regulă (incorectă), dacă oile din Betleem strigă: Beee (βηηη), atunci după traducerea modernă ar striga: Viii! Or noi știm că animalele au acelasi limbaj peste tot.
În această situație Ieshua/Iesus/Ιησυς (greaca veche) devine Iisus/Ιισυς(greaca modernă), dar care nu poate ramâne în această formă, pentru că limba română nu permite staționarea a doua vocale unite, decât în cazul cuvintelor compuse; oridecâteori se întalnesc două vocale, ele se contopesc. Astfel că cei doi i de la Iisus se transformă automat într-un singur i lung: Isus.
Noul Dicționar Explicativ al limbii Romane a eliminat și un “o” din cuvântul “prooroc”, cât și unul din i-ul de la Iisus Hristos/Cristos, adaptând în acest fel aceste cuvinte/denumiri limbii române moderne.
Uite un articol ce te-ar putea ajuta:
Spiritul limbii române este stabilit de regula: cum se aude, așa se scrie; cum se scrie așa se citește. Limba română este o limbă cu transcriere fonetică. Astfel că atunci când rostești Isus, indiferent dacă are un i sau doi i, se aude un singur i. În acest caz regula cere ca în scriere să fie numai ceea ce se aude: un singur i.
Referitor la Hristos/Cristos, litera grecească corespunzătoare sunetului h este Chi. În cazul lui h avem iarăși o problemă de pronunție…e mai ușor în românește să pronunși cu c decat cu h, care este o literă guturala fricativă. De fapt în mod normal Hristos s-ar fi scris Xristos, X fiind Chi (
http://en.wiktionary.org/wiki/ Χριστός).
În concluzie, chiar dacă nu am pretenția că am atins toată problematica, consider că forma cea mai corectă, dar nu neapărat obligatorie, tinând cont strict de limba româna, este Isus Cristos. Slăvit să fie Numele Lui!
Sursa:vreausamor.wordpress.com