[costel]

"Cand te rogi, ai grija ca nici o patima sa nu stapaneasca sufletul tau. Si mai cu seama pazeste ca nu cumva sa spui ceva care ar mania pe Dumnezeu si nici sa te rogi contra vrajmasilor tai. Caci daca faptul ca ai dusmani este un lucru plin de hula, atunci gandeste-te cat de mare rau este sa te rogi contra lor!

Trebuie sa cauti sa afli pentru ce ai dusmani, dar nu sa-i acuzi. Ce iertare vei dobandi oare de la Dumnezeu in acel timp in care ai tu nevoie de mila Lui cea mare, adica cand te rogi, cand tu atunci acuzi? Te-ai apropiat de Dumnezeu ca sa te rogi pentru pacatele tale proprii. Nu pomeni asadar pacate straine ca sa uiti propriile tale pacate!

Daca te rogi pentru iertarea pacatelor, pentru ce vorbesti de pedeapsa? Trebuia sa faci deci dimpotriva, chiar sa te rogi pentru iertarea pacatelor vrajmasilor, ca sa poti sa-L rogi pe Dumnezeu cu indrazneala si pentru iertarea pacatelor tale. Cerand lui Dumnezeu sa pedepseasca pe cei ce pacatuiesc, tu, prin hotarirea ta, ai luat-o inaintea hotararii lui Dumnezeu si prin asta te-ai lipsit de orice iertare. Dar daca te vei ruga pentru pacatele lor, chiar daca nu vei spune nimic pentru pacatele tale, totusi ai dobandit mult.

Cand te rogi, nu te apropii de alt Dumnezeu, ci de Acela Care a zis: „Rugati-va pentru vrajmasii vostri“. Pentru ce deci strigi contra lor? Pentru ce rogi pe Dumnezeu sa-Si strice legea Sa? Nu este acesta chipul cel bun de a te ruga. Nimeni nu se roaga ca altul sa piara, ci ca el insusi sa se mantuiasca. Pentru ce dara te imbraci cu chipul celui care se roaga, dar ai in gura cuvintele celui care acuza?

Cand ne rugam pentru noi, cascam, dormitam si ne cuprind mii de alte ganduri; cand insa ne rugam impotriva dusmanilor, o facem fiind cu totul treji" (Sfantul Ioan Gura de Aur)