Este o problemă foarte delicată dar în acelaşi tmp cât se poate de reală accea a asimlării de către acei care fregventează o anumită biserică a unui converit sau a unui rătăcit care a făcut multe păcate iar într-o bună zi i s-a aprins în suflet dragostea pentru Hristos şi pentru biserică.

Dacă de regulă preotul prin lucrarea tainelor bisericii, are un comportament delicat şi binevoitor pentru unul ca acesta, mult mai greu (sau uneori deloc) cei care sunt "stâlpii" bisericii adică cei care vin acolo de când se ştiu şi sunt implicaţi în viaţa bisericii şi în acţiunile de întreţinere a acestul lăcaş îl vor adopta.

În majoritatea bisericilor ortodoxe sunt bisericuţe aşa cum s-a spus, sunt cei care se cred aproape sfinţi şi de care de multe ori şi preotul se teme, mai sunt şi pârâcioşi, mai sunt şi bârfitori(toare) sau unii care se tem să nu le ia cineva locul în sfântul altar, la pangar sau în strană. De multe ori unul nou venit (să zicem convertit) va fi acceptat foarte greu sau deloc. Vor spune: "ăsta(asta) a fost pocăit sau a s-a recăsătorit, sau a fost comunist sau ateu ori câte altele a mai fost...iar acum stă numai prin biserică şi mai vrea să fie şi bineprimit!"

Dacă însă ne vom gândi la felul cum l-au răstignit pe Iisus acei cărora le-a făcut numai bine, la chinurile la care au fost supuşi sfinţii sau la smerenia Maicii Domnului vom înţelege că ortodoxia este credinţa celui pe care nu-l bagă nimeni în seamă, nu-l laudă nimeni şi va spori cu fiecare zi în care a primit doar jjicniri, respingeri şi în cel mai bun caz indiferenţă.

Fratele tău penticostalul să citească din Sfinţii Părinţi, să înveţe răbdare în necazuri şi smerenia. Avându-le pe acestea va începe să înţeleagă de ce ortodoxia este credinţa cea adevărată.