View Single Post
  #538  
Vechi 11.08.2016, 13:40:44
iuliu46 iuliu46 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.12.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.321
Implicit

Oare mai poți să te îndoiești că Saul s-a mistuit osândit de faptele lui? Căci fiindcă își temea slăbiciunea din fața celor adunați la război împotriva sa, a voit să afle cele ce vor fi de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu tăcând și nedescoperind nimic, se pornește să supere pe Cel ce a hotărât să tacă. Astfel, vine la femeia care întreba morții, adică la prezicători, sau la cei ce își închipuie că știu cele viitoare. Apoi spune: Adu-mi-l pe Samuil, nu pentru că descântecul sau meșteșugul vrăjitorilor poate aduce sufletul sfântului, ci pentru că totdeauna vrăjitorii întrebuințează astfel de cuvânt. Căci am aflat că aceia, chemând pe draci prin anumite cuvinte secrete și descântând apa, văd asemănări și umbre și formele unora ca într-o oglindă, prin aceea că dracii înșiși își dau niște chipuri pentru a aduce chipurile celor numiți. De aceea a spus la început muierea: Văd dumnezei ridicându-se din pământ. Apoi: Și a văzut femeia pe Samuil. N-a fost nici o greutate să se vadă umbra și chipul fericitului Samuil cu înfățișarea egală și asemănătoare, alcătuit prin lucrarea drăcească. Iar dacă socotește cineva că a fost chemat cu adevărat sufletul proorocului și crede vorbelor muierii, se cuvine ca odată ce a spus că a văzut și dumnezei urcându-se din pământ, să nu socotească mincinoase nici aceste cuvinte ale vrăjitoarei și să admită cu adevărat că sunt și unii dumnezei de acest fel care se ridică prin practicile vrăjitorești din pământ" - Sf. Patriarh Chiril al Alexandriei
Reply With Quote