[mihailt]

În anul 1885, în vremea Mitropolitului Calinic al Ungrovlahiei, vrednicul de pomenire Patriarh Ecumenic Ioachim al IV-lea şi Sfântul Sinod din jurul lui au rânduit cele necesare pentru îmbunătătţirea situaţiei bisericeşti din România. Astfel, pentru a asigura păstrarea duhului ortodox şi a-l feri de orice influenţă negativă, din partea susţinătorilor concepţiei despre puterea nelimitată a statului laic, Patriarhul Ioachim al IV-lea (bazându-se şi pe expertiza făcută anterior de pururea pomenitul său predecesor Sofronie al III-lea) a emis „Tomosul patriarhal şi sinodal”, prin care Biserica lui Hristos, din România, era proclamată „autocefală”, iar mitropolitul Ungrovlahiei, ridicat la demnitatea de „Primat”. În felul acesta, preaiubita „Biserică fiică” a devenit cinstita „Biserică soră”, bucurându-se de acelaşi respect de care se bucură celelalte Preasfinte Biserici Autocefale. Cu certitudine, aceasta nu a înseamnt că s-a tăiat vreodată cordonul ombilical al dragostei sau că a scăzut în vreun fel grija duhovnicească, în Iisus Hristos, şi grija canonică a Constantinopolului faţă de Biserica proclamată „autocefală”. Pururea suntem mădulare ale aceluiaşi trup în care circulă acelaşi sânge, în Hristos. Împreună ţinem aceeaşi tradiţie a bunei credinţe şi suntem împreună moştenitori ai aceluiaşi patrimoniu spiritual, „având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare” (Filipeni 2, 2). Iar când a sosit vremea, în anul mântuirii 1925, în vremea Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea, respectabila Biserică Mamă, a acordat cu bucurie, Bisericii din România, demnitatea patriarhală. Astfel, Mitropolitul primat Miron a fost înălţat la treapta de Patriarh al României. Desigur, actul de ridicare la demnitatea patriarhală a fost primit cu toată inima, şi de celelalte Biserici Autocefale. Anul acesta, se împlinesc aşadar 125 de ani de la proclamarea autocefaliei Bisericii din România şi 85 de ani de la înălţarea ei la vrednicia patriarhală. De aceea, după cuviinţă, cinstim ambele aniversări fericite, preaslăvind numele sfânt al lui Dumnezeu. Cu evlavie, ne aducem aminte de figurile celor care au slujit pentru realizarea acestor idealuri, spre marea bucurie a poporului român credincios şi cărora le suntem datori cu profund respect: patriarhii ecumenici Ioachim al IV-lea şi Vasile al III-lea. Sufletele lor fericite şi, fără îndoială, sufletele pururea pomeniţilor patriarhi ai României Miron, Nicodim, Justinian, Iustin şi Teoctist, se bucură, astăzi, împreună cu noi, cu toţi.
Preafericirea Voastră,
Cu privirile îndreptate spre viitor, ne rugăm şi Vă urăm din tot sufletul şi din adâncul inimii, ca Sfânta Corabie a Bisericii lui Hristos din România să aibă vânt bun, de la pupa, şi să călătorească în siguranţă pe marea acestei lumi, orientându-se după coordonatele Evangheliei, al sfântului nostru Simbol de credinţă, al dumnezeieştilor şi sfintelor canoane, ale cugetului iubirii frăţeşti şi bunei colaborări interortodoxe şi ale duhului păcii şi dragostei, cu care suntem datori faţă de întreaga umanitate. În calitatea noastră de Patriarh Ecumenic, aşteptăm ca relaţiile noastre, interbisericeşti excelente, clădite de vrednicii de pomenire părinţi înaintaşi ai noştri, să se continue pururea, deoarece avem voinţa să dăm urmare cuvântului Sf. Apostol Pavel, care ne îndeamnă, ca, în cele bune şi de folos, să prisosim „din ce în ce mai mult” (I Tes. 4,10). Zilele care se întrezăresc la orizontul lumii întregi, omeneşte vorbind, nu se prevestesc a fi liniştite şi luminoase! Diverse crize mocnesc de la o parte la alta a mapamondului. Mai mult decât oricând, mărturia creştină pe care o dăm omului contemporan trebuie să fie eclesiocentrică, compactă, puternică, în mod obligatoriu şi riguros întemeiată pe piatra tradiţiei şi a vieţii duhovniceşti ortodoxe. Numai aşa va convinge! Aşadar, totdeauna strâns uniţi prin legătura dragostei, suntem chemaţi să mergem tot înainte. Suntem încredinţaţi că toţi împărtăşiţi aceleaşi aşteptări! Peste fiii dreptcredincioşi ai Bisericilor noastre chemăm sfintele rugăciuni ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor care ne-a prilejuit aceste manifestări sărbătoreşti, închinate aniversării acelor evenimente fericite din istoria Bisericii. Stăruitor, ne rugăm Domnului, Atotţiitorul „Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi, şi cercetează via Bisericii Tale din România, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea”!"