[Ioan_Cezar]

Prietene abaaab...!

Oare în funcţie de numărul versetelor resimţim concret (ontologic) şi evaluăm importanţa covârşitoare a unui fapt Dumnezeiesc săvârşit pentru mântuirea oamenilor?
Pe de altă parte, permite-mi să îţi reamintesc că Praznicul Pogorârii Domnului la Iad este crucial (şi) prin locul lui în viaţa Bisericii, în dinamica vieţii noastre.
Aşadar, din nou, nu prin lungimea, scurtimea ori numărul versetelor care, după erminia ta, l-ar sugera ori chiar justifica, chipurile. Livresc, aşa, ca la docţi (era să zic morţi). Praznicul e semnificativ şi de-a dreptul crucial în viaţa creştinilor prin puterea lui! - la care participăm sau nu, din care ne adăpăm sau nu.
Praznicul nu e întâmplare pământească, prietene. Nu e chef! Nu-i nici bairam, nici tocmeală între creiere şi gâtlejuri muritoare. E sărbătoare, e nuntire între Cer şi pământ, e deschidere mare. Cei care oficiază, în taină, sunt Sfinţii din Ceruri; iar noi tânjim la ei şi la Lumina lor, cu zdrobire, atâta câtă putem, din mocirla patimilor care ne înlănţuie. Ne silim la co-participare, ne dăruim întru Viaţă, nădăjduind că aşa vom fi miluiţi.

*

Viaţa şi moartea omului, cred eu (şi să fiu iertat de mărturisire), nu încep şi nu se rezumă la versetele unei cărţi, fie aceasta chiar Sfânta Scriptură. În ciuda faptului că Scriptura, credem noi creştinii, ne oferă Vestea Bună.
Scriptura ne însemnează. Ne este dată nouă spre aducere aminte, spre învăţătură, spre dovadă de netăgăduit a Marii Iubiri a Domnului pentru noi; ne e Legământ, ne este şi reper, ne e ghid şi ne e cârjă, dacă vrei, la drum spre Înviere; şi, încă, poate că uneori, în clipele de seninătate frumoasă a meditaţiei şi contemplaţiei ne este cer aprins, ne e tărie.... Sau ne este mustrare şi scară la iad...
Dar nu ne este nici viaţă, nici moarte. Noi suntem (alegerea între) viaţă şi moarte! Noi oamenii, în căutarea lui Dumnezeu, fiecare şi împreună. Noi, în această înfruntare tainică dintre întuneric şi lumină, în Palma lui Dumnezeu.