Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Cu tot respectul pentru majoritatea opiniilor formulate,dar mi se pare ca multe pareri sunt competente doar la nivel ideologic,iar dacă le implicam in realitate nu vor concorda cu aceasta.A discerne o vocație de un refugiu,asta incerc eu sa fac,doar ca in acest proces intra autocunoasterea care implica tot bagajul oferit de natură,societate si alegerile personale.Bineînțeles ,una e tanjirea după ceva alta e starea de fapt.Eu tînjesc dupa ceva care poate avea similitudini cu ceea ce s-a discutat aici,dar realitatea acestor certitudini e cu siguranță eronată,dat fiind faptul că realitatea obiectivă e percepută diferit de fiecare,însă ideologic putem ca cădea fiecare de acord cu anumite sisteme de gândire sau abordare,iar eu tocmai de această capcană vreau sa ma feresc.
|
Cine stă să traseze fel și fel de versiuni și scenarii până să se hotărască spre monahism nu prea e de mănăstire, eventual va sfârși prin a fi convins de alții că monahismul e depășit, sau că el personal are vreo problemă internalizată fără să se mai apropie măcar de ucenicie, dracul e mare filosof și așa pe calea argumentelor poate justifica orice la nivelul minții.
Dacă primii călugări stăteau să tot facă filosofia monahismului și să găsească opreliști, azi nu am mai fi vorbit despre acest mod autentic de trăire, dar din fericire monahismul e ținut de Hristos nu de raționalismul apuseano-protestant de care s-au copleșit și ortodocșii de când au încercat să preia raționamentul apusean în teologie.
Dacă regula era că monahismul se face în lume, nu s-ar mai fi retras atâția în chinovii până și episcopii mare parte dintre ei se sfătuiau tot cu monahii din mănăstire, nu cu duhovnicii de mir.