[Mihailc]

În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare are loc în Biserica Ortodoxă denia, ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumusețe și profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, apoi aşezat în mormânt, cât și nădejdea în biruința Învierii ce se întrezărește.
Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujește Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.
Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor. Este exprimată un fel de uimire în fața morții Mântuitorului: "Dar cum mori Viața și cum șezi în groapa și cu învierea ta îi mântuiești pe toți " sau "În mormânt Viața, pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești". Pe de altă parte, se pomenește de Iosif și Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost disprețuit, ei L-au cinstit în vremea aceea și I-au făcut o înmormântare cu cinste, sunt pomeniți și ei în cadrul Prohodului Mântuitorului.
Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri și la fiecare oprire este rostită o rugăciune. După procesiune, toți credincioșii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos cu nădejdea în învierea noastră în Hristos, potrivit cuvântului de învățătură al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, rostit cu prilejul slujbei Deniei Prohodului Domnului din 2013. "Cel care s-a răstignit și a Înviat este primul dintre oameni care înviază la o viață veșnică netrecătoare. El se face începutul învierii tuturor oamenilor. Deci, trecem prin spațiul de sub Epitaf, ca și când am trece prin mormântul Mântuitorului ca să înviem împreună cu El", a arătat Patriarhul Daniel cu ocazia unei predici rostite la o denie din anii anteriori.