[CristianR]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Celor care precum CristianR, gpalama si ceilalti le spun: nu mai stati cocotati, ci coborati din turnul vostru de fildes si protejati-va picioarele, fiindca intrati in realitatea din teren. "Dar de ce sa coboram Sfanta si Dumnezeiasca la realitatea din teren, in loc sa elevam norodul la cele imparatesti ?" parca aud spunandu-mi-se. Ce alta replica as putea da decat: "OK, e chiar mai bine: atunci elevati norodul!"

Soluţia ar fi: nici doar în turnul de fildeş, nici doar pe teren; ci şi sus, şi jos, coborându-le pe cele de sus, dar şi urcându-le pe cele de jos. Acomodarea la realitatea din teren riscă să rămână jos, în teren, cred eu. Pe de altă parte, să te ţii doar la cele de sus, fără să ţii cont de cum este receptat ceea ce ai tu de transmis, ca preot, duce la o fractură între emiţător şi receptor.
Pentru că m-am referit la Părintele Galeriu, după cum ştiţi, sfinţia sa era un om foarte apropiat de oameni, într-o relaţie cât mai personală cu fiecare dintre cei pe care îi întâlnea. Îi făcea pe toţi să se simtă iubiţi, importanţi, valoroşi, purtaţi în rugăciune de către Părinte, ceea ce stimula, evident, atenţia la slujbe.

Nu afirm că slujbele ar trebui să fie mai lungi sau mai scurte, ci că trebuie să fie pline de participarea noastră şi că în sensul ăsta trebuie neapărat făcut ceva. Întâi de toate cultivată legătura între enoriaşi şi cu preoţii, ca toţi să simtă că fac parte dintr-o familie, iar Liturghia să fie un moment de bucurie a unirii împreună în rugăciune a unor oameni care măcar se cunosc.

Mi se pare evident că argumentele aduse de simpllu sunt bune şi că ar putea avea ca efect o mai bună participare. Ca şi cele aduse de Iuliu, privind catehizarea.