[Florinvs]

Când v-aţi încheiat mandatul?

În fine, la un moment dat s-a îmbolnăvit socrul meu, la Iaşi. Eu n-aveam tată şi-mi era foarte apropiat. Lucra la Fabrica de Ţigarete, făcea lăzi. Când a murit, în 1971, m-am dus la Dănălache să-mi cer voie să mă duc la înmormântare. Am promis că mă duc dimineaţa la 8 şi seara la 8 sunt înapoi în Bucureşti. Nu mi-a dat voie. „Morţii cu morţii, viii cu viii. Nu pleci nicăieri“, mi-a spus şi nu m-a lăsat. Văzând asta, am plecat fără să mai cer voie. După ce m-am întors, mi-a transmis că nu mai poate lucra cu mine, întrucât n-am stagiile de cale ferată făcute. Eu i-am spus atunci: „Mă duc să-mi fac stagiile de unde-am plecat, la Iaşi, dar să ştiţi că eu am stagiu cât toţi miniştrii adunaţi la un loc“. Am făcut pe urmă o cerere că nu mai doresc să fiu ministru. După trei luni nu-mi venise încă răspunsul. M-a avertizat cineva de la biroul de personal să fac o altă cerere, în care să spun că sunt bolnav şi că nu mai pot fi ministru. Abia după aceea am putut pleca la Iaşi.

Artizanul electrificării liniilor ferate din Moldova

Sunteţi cunoscut drept cel care a reuşit să electrifice cea mai mare parte a liniilor ferate din Moldova. Cum aţi reuşit o asemenea performanţă într-o perioadă atât de grea?
20 de ani am stat în Moldova, ca director general al regionalei. Când am ajuns eu aici, era cea mai din urmă regională de cale ferată. Avea 20 km de cale ferată linie dublă, între Iaşi şi Leţcani şi între Târgu Frumos-Pietrişu. Am căutat zi de zi să aduc fonduri, pentru ca să fac 580 km de cale dublă, iar de la nimic, 750 km de linie electrificată. Eu am lăsat loc de bună ziua la Bucureşti. Şi oamenii care m-au cunoscut şi cu care am lucrat îmi dădeau pentru peste 2 ani ce-aveam nevoie, nu pentru anul viitor sau pentru anul ăsta. Aşa am reuşit să fac linia nouă Paşcani-Târgu Neamţ, linia nouă Dorneşti-Siret şi pe porţiunile de staţii cu distanţe mari între ele am făcut linie dublă, cum ar fi la Prisaca Dornei-Câmpulung, Sadova-Pojorâta-Mestecăniş-Iacobeni. La Iacobeni a trebuit să fac două tunele pentru electrificare, de câte 2.000 m. A fost o muncă extraordinară. La 4.30 dimineaţa plecam din casă.

Trei întâlniri directe cu Ceauşescu

Spuneaţi că v-aţi întâlnit de trei ori în viaţa dumneavoastră cu Ceauşescu. În ce context s-a produs prima întâlnire?

Prima dată eram la o şedinţă a Consiliului Suprem de Dezvoltare a ţării, unde veneau şi membrii C.C.-ului (n. r. - Comitetul Central). Şi-ntr-o pauză veneau ăştia mai mari să se întâlnească cu noi, cei din sală. L-am întâlnit şi pe un fost coleg al meu, Oprea, căruia i-am explicat cât mă lupt să fac în Moldova un tunel spre Cluj.

Mi-a zis: „Dacă pot, îţi fac rost acuma“. Şi la un moment dat îmi face semn să mă duc spre tribună. Mă duc repede acolo. Erau Ceauşescu, Elena şi Manea Mănescu. Am spus: „Tovarăşul Ceauşescu, noi, ca să ajungem în Ardeal, treâ să trecem prin Adjud-Ciceu-Ghimeş-Palanca-Dej sau prin Vatra Dornei-spre Dej, un drum mai scurt cu 300 km. Dar neavând capacitate, mergem cu trenurile din Vatra Dornei înapoi spre Suceava-Roman-Bacău-Adjud şi ne costă 4,8 milioane de lei cheltuieli pentru fiecare tren. Vă rugăm să aprobaţi să facem două tunele a câte 2.000 de metri“. Ceauşescu i-a spus atunci lui Manea Mănescu: „Aşa trebuia să-mi explici, mă. Fă-le, mă!“. Mi-a dat aprobare şi le-am făcut, la Mestecăniş. Plus un triaj mare, de 58 de linii, în Suceava.

A doua oară când l-aţi văzut?

A doua oară a fost cu linia Paşcani-Târgu Neamţ. Părinţii mei sunt din Filioara, de lângă Agapia. Am vrut să fac o linie şi pentru oamenii din zona aceea. Am început, aşadar, linia şi am cheltuit un miliard două sute. Era o sumă imensă, însă nu aveam nici un fel de aprobare.

Toţi banii erau din fondurile de exploatare feroviară, de unde n-aveai voie să-i iei fără aprobarea cancelariei C.C.-ului. Veneau oamenii la mine şi-mi spuneau că ei nu mai semnează nimic, că intră în puşcărie. Am preluat responsabilitatea semnării tuturor actelor pe umerii mei, ca să nu aibă nimeni necazuri. Pe 15 mai 1981 vine Ceauşescu cu trenul prezidenţial la vânătoare la Paşcani. La plecare, după vânătoare, Ceauşescu a spus că va lua măsuri pentru dezvoltarea oraşelor Paşcani şi Târgu Neamţ. Atunci, eu am făcut doi paşi, am spus cine sunt şi i-am explicat următoarele: „Din 1915 e aprobată linia Paşcani-Târgu Neamţ şi nimeni nu a reuşit s-o facă. Veţi rămâne în istorie dacă ne-aţi ajuta să o construim“. După trei zile îmi dă telefon colegul Oprea şi-mi spune că s-a aprobat. El nu ştia că eu lucrasem deja un miliard şi două sute de milioane. În timpul lucrărilor m-a chemat şi Prea Fericitul Părinte Teoctist de două ori la el. Era mitropolit la Iaşi pe-atunci. Şi el m-a sprijinit. Am deschis şantierul, am făcut tunelul, podul peste râul Moldova, gara Timişeşti şi gara Târgu Neamţ. Am terminat linia în 1986.

Linie prin Hârlău şi Flămânzi, spre Botoşani, întreruptă de anul 1989

Şi-a treia oară cum s-a petrecut întâlnirea?

Eu am vrut să fac linia Hârlău-Flămânzi-Botoşani, unde erau sate şi comune la 80 km distanţă de calea ferată. Lângă Hârlău era proiectat un tunel de 1.500 m. Dar nu-mi dădeau bani de la Bucureşti. Cu Ceauşescu m-am întâlnit în Sala Congreselor. Erau toţi miniştrii strânşi; şi dânsa era. De ea îmi era cel mai frică. Trebuia să fii foarte scurt şi foarte concret. Ceauşescu m-a ascultat şi a aprobat propunerea mea. Eu am şi început linia, urma să fac şi o gară mare la Botoşani, în altă parte decât este acum. N-am reuşit să ajung decât până aproape de Flămânzi, că a venit pe urmă revoluţia. Dar tunelul l-am făcut. A ieşit exact în capătul în care se întruneşte cu cel dinspre Botoşani. Ăia de la întreprindere, care se ocupau de proiect, mi-au spus că nici cu laserul n-ar fi reuşit.

Vorbeaţi mai înainte de trenul prezidenţial cu care circula Ceauşescu. Exista un protocol special pentru circulaţia pe calea ferată a acestuia?

Da. Se folosea un antemergător, adică o locomotivă sau un motor. 100 km nu se mişca o roată şi abia apoi pleca trenul prezidenţial. Plus, la fiecare barieră, Securitate. Îmi cereau să le dau listele cu lucrătorii de pe la bariere. Aşa era ordinul. Înseamnă c-am fost şi eu turnător, nu? (zâmbeşte).

▲ Alexandru Filioreanu, acum un venerabil domn în vârstă de 81 de ani, a fost ministrul adjunct al Căilor Ferate Române în guvernul Gheorghe Maurer. Este cel care a electrificat căile ferate din Moldova, cel căruia i se datorează tunelul ce face posibilă trecerea prin munţi, spre Cluj, de la Vatra Dornei, dar şi artizanul liniei Paşcani-Târgu Neamţ.
Dacă ar mai fi „zăbovit“ puţin revoluţia, ar mai fi ajuns cu planurile sale şi la Botoşani, trecând pe la Hârlău şi Flămânzi. În timpul mandatului de ministru a vizitat peste 60 de ţări din întreaga lume, încheind relaţii de colaborare avantajoase cu omologii săi. Timp de 20 de ani, cât a ţinut în mână frâiele regionalei ieşene a căilor ferate, a ţinut morţiş să-şi folosească toate cunoştinţele tehnice pentru a facilita transportul în direcţii încă neexploatate la acea vreme.

A realizat 580 km de linii duble (plecând de la doar 20 km) şi 80 de noi staţii CFR electrodinamice, care oferă siguranţa circulaţiei trenurilor. Din tot noianul de realizări din tinereţe, a rămas cu amintiri de neşters şi cu cele peste 1.500 de discuri de muzică clasică adunate din întreaga lume.