View Single Post
  #848  
Vechi 08.11.2017, 00:29:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoți, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Și eu, și tu…
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Și dacă crucea grea era,
povara noastră și mai grea!
Și eu, și tu…
Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-așternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Și eu, și tu…
Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoți, nu!
Și noi am râs cu ochii murdari,
și noi suntem cei doi tâlhari!
Și eu, și tu…
Și nu ostașilor prin sorți
cămașa albă Și-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porți!
Și, fără ea, toți suntem morți!
Și eu, și tu…
Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Și eu, și tu…
Și-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Ești tu sau nu ești vinovat?"
Eu am spus da! Și-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?…
Costache Ioanid
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote