Unul din comentariile lui Andrei Pleşu ref la această parabolă este acela că spiritul critic, exagerat, nu este folositor, căci ne poate duce la a rata mari ocazii, mari întâlniri, mari momente de bucurie şi cunoaştere...

Rămâne însă întrebarea prietenei mele...
Să fie oare cele două "tabere" cea a copiilor veseli, care cântă şi joacă, şi cea a copiilor trişti? Fiecare propune celorlalţi un scenariu care nu este însă acceptat, aşa că în final nimeni nu mai are chef de joacă?
Prin analogie, adulţii nu îl plac nici pe Ioan Botezătorul, nici pe Iisus, astfel încât ei încremenesc, după cum afirmă autorul, dezamăgiţi şi nelucrător, în propria lor exigenţă...