Parintele era bolnav, am mers la chilie sa il vad. Crestina care avea grija de el nu ne ingaduia sa intram. Deodata aud vocea parintelui.. lasa-o mai aceea e j. e de-a mea lasa-o. Am intrat..era infasurat in cearsafuri tot, racise la plamani si ardea. Il priveam..simteam ca nu mai am putere..atunci parintele incepe a ma intreba de cei de acasa, imi spune ca lui ii e bine sa nu ma mahnesc..vrobea de parca nu el era cel care statea mai mult mort decat viu in acel pat. Ne-a dat atat de multe lectii de smerenie..
Altadata imi era foarte rau imi iesisera analizele f. proaste. Ma deznadajduisem. Parintele insa ma intampina cu zambetul pe buze si spune..eii abia acum esti de-a mea..te bucuri? am inceput sa plang..

Acestea toate se vor regasi in cartea ce va fi scrisa in memoria parintelui. Sunt marturii vii ale unor oamnei ce au avut bucuria sa traiasca in preajma unui sfant.