Subiect: Istorii cu talc
View Single Post
  #701  
Vechi 15.08.2013, 18:57:00
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Cele trei cuvinte

Odată, un călugăr pios, care dorea să-și îmbunătățească necontenit viața duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune și ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ți împlini mai desăvârșit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, așa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlinește, folosește".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înțelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise așa: Crede tot ceea ce ți-am făcut cunoscut, împlinește toate poruncile ce ți-am dat și folosește toate mijloacele de sfințire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Și de-atunci, călugărul acela duse o viață intru totul plăcută lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote