Ca tot veni vorba si s-a deschis subiectul, despre Patriarhul Serbiei, care mergea de multe ori cu autobuzul:
Smerenia Patriarhului Pavle - o lectie pentru limuzinele vladicilor
Timp de aproape o luna de zile, Lumea credintei a privit cu atentie catre Belgrad. In noiembrie curent, se anunta confirmarea demisiei Patriarhului Pavle si posibila desemnare a unui succesor al acestuia. Anuntarea demisiei patriarhului sarb – pentru a treia oara in decurs de un an – i-a divizat insa pe sinodalii de la Belgrad in doua tabere ireconciliabile: una dorind alegerea unui nou patriarh, cealalta impotrivindu-se vehement. S-a pus chiar, la un moment dat, sub semnul indoielii autenticitatea semnaturii de pe cererea de demisie a patriarhului. Desi s-a crezut initial ca demisia Prea Fericitului Pavle, de aceasta data, va fi aprobata de catre Sinod, s-a decis in ultima instanta, din pricina presiunilor credinciosilor si scenariilor din presa, ca Patriarhul Pavle va conduce Biserica Sarba pana la moartea sa. In varsta de 94 de ani, grav bolnav, internat intr-un spital belgradean de mai bine un an, liderul Bisericii Sarbe pare, iata, de neinlocuit. Cel mai probabil si datorita aureolei de sfintenie pe care i-au faurit-o credinciosii pravoslavnici din tara vecina. Un portret in apoftegme al venerabilului patriarh sarb ne va convinge, cu siguranta, de acest adevar. (Gh. C.)
Votul saraciei
Sfarsit de sedinta a Sfantului Sinod de la Belgrad. Patriarhul Pavle, dupa obiceiul sau, doreste sa mearga la slujba vecerniei de la Catedrala Patriarhala. Iesind insa din Palat, zareste in parcarea din apropiere o multime de automobile luxoase, de culoare neagra, si intreaba:
- Ale cui sunt aceste automobile luxoase?
- Ale vladicilor nostri, ve*niti la sedinta Sinodului, Prea Fericirea Voastra! – i-a raspuns un preot care il insotea.
- O, Dumnezeu sa-i vada! Cu ce ar fi mers acestia, oare, daca nu depuneau votul saraciei?
Per pedes apostolorum
Diaconul care l-a insotit pana de curand pe Patriarhul Pavle in preumblarile acestuia prin Belgrad povesteste despre o lectie primita din partea marelui ierarh, pe cand mergeau ei o data, impreuna, la Biserica Banovo Brdo.
- Cu ce vom merge acolo? Cu masina? - a intrebat diaconul.
- Nu. Cu autobuzul! – a raspuns Patriarhul, categoric.
- E aglomeratie mare, zapuseala de nedescris in autobuz. Nu e nici foarte aproape…
- Mergem asa! – i-a retezat vorba, scurt, Patriarhul.
- Prea Fericirea Voastra – a incercat sa il induplece din nou dicaonul –, e vara, iata, si multa lume merge la Insula Tiganlia, la strand. Oamenii merg mai mult goi in autobuz. Nu se cade…
- Stiti ce, parinte, – a raspuns atunci, linistit, Patriarhul – vede fiecare ce vrea!
Neagonisirea
Patriarhul Pavle refuza adeseori chiar si salariul care i se cuvenea, multumindu-se doar cu pensia de fost episcop de Raska si Prizren. Chiar si mantia si-o cosea singur. Tot singur isi repara pantofii… Si tot ii mai ramaneau bani din pensie, care nu era deloc mare. Pe acestia ii da saracilor, ori ii dona in scopuri caritabile.
Povestec martorii ca la solicitarea unor episcopi de a le fi marite salariile, prin 1962, Pavle, episcop pe atunci, s-a mirat de acest fapt: „Pentru ce sa fie marite, daca nu suntem in stare sa cheltuim nici ceea ce avem?!”.
Gradimir Stanici, directorul tipografiei patriarhale din Belgrad, povesteste:
„Preafericirea Sa isi dactilografiaza de unul singur cartile. Pe hartiile pe care scrie, aproape ca nu vezi marginea; distanta dintre randuri, de asemenea, este insesizabila. Economiseste hartia, dupa cum s-a deprins, caci mai inainte hartia era foarte pretioasa. Textele Patriarhului sunt atat de clare, incat la ele aproape ca nu este nevoie de vreo interventie”.
Vedeniile
Odata, in cabinetul Patriarhului, pe cand acesta discuta cu un functionar din Patriarhie, a dat buzna un om de aproape 50 de ani, cu ochii mari si cu privirea ca de jaratec. A inceput sa povesteasca precipitat ca a venit sa comunice ceva foarte important… Patriarhul l-a poftit sa se aseze, ca sa-si traga sufletul. Barbatul insa a continuat sa povesteasca cum ca lui, in vis, i s-a aratat Maica Domnului, care i-a poruncit…
Patriarhul l-a ascultat plin de atentie, dar l-a intrerupt du*pa o vreme cu asprime: „Dom*nule draga, eu sunt ierarh de aproape 50 de ani, iar calugar de si de mai multi ani. In fiecare zi slujesc, iata, Sfanta Liturghie – si mie nici macar un inger nu mi s-a aratat pana acum, iar dumneavoastra vi s-a aratat Maica lui Dumnezeu! Haide sa fim seriosi, va rog!”.
Luxul
Belgradenii il intalneau, pana nu demult, pe Patriarhul Pavle pe strada, in tramvai, ori in autobuz. S-a intamplat o data, pe cand patriarhul se plimba singur, urcand panta bulevardului Petru I, in drum spre Patriarhie, sa opreasca langa el un Mercedes de ultima generatie. La volan, un preot al unei vestite parohii belgradene. „Prea Fericirea Voas**tra, permiteti-mi sa va conduc” – l-a invitat, grijuliu, in masina, preotul pe inaltul ierarh! “Indicati-mi doar directia!”… Patriarhul, urcand in automobil, indata ce a pornit, a intrebat:
- Parinte, dar cui apartine masina aceasta luxoasa?
- Este a mea, Preafericirea Voastra!
- Opreste! – a poruncit atunci Patriarhul.
A coborat, si-a facut smerit semnul crucii, si i-a spus preotului ce conducea:
- Dumnezeu sa va aiba in paza!
(Prelucrare de
Gheorghita Ciocioi, dupa gazeta belgradeana Недељнеинформативне новине)
|