[cristiboss56]

O profesoară de religie a mers cu un grup de elevi într-un pelerinaj la o mănăstire. Au venit cu ea si patru elevi care erau foarte obraznici. Tot drumul au făcut gălăgie. Profesoara sovăise înainte să îi ia la drum. Auzise că unul dintre ei se culca cu o colegă de clasă, si îsi asuma o mare responsabilitate dacă îi lua. Trebuia să fie foarte atentă. Dar s-a decis să îi ia.
La mănăstire, grupul s-a întâlnit cu un părinte cu viată sfântă, un pustnic care venise să se împărtăsească. Era foarte slab, din cauza posturilor aspre. Când vorbea despre Dumnezeu, avea ochii în lacrimi. Printre altele, le-a spus copiilor:
- Trebuie să trăiti în asa fel încât, atunci când veti fi mari, să nu vă pară rău că v-ati pierdut tineretea. O singură viată avem în această lume. Să o folosim cât mai bine, pentru a dobândi raiul.
Părintele nu le-a vorbit mult elevilor, dar cuvintele lui i-au impresionat pe doi dintre cei patru copii-problemă. Unul dintre cei doi era chiar cel care păcătuia cu colega lui. Pe drumul de întoarcere, ei au vorbit mult cu profesoara de religie. Pelerinajul i-a convins să îsi schimbe viata.
Numai că ceilalti doi prieteni ai lor nu erau deloc încântati de această schimbare, pe care nu o întelegeau. Îi tot ironizau pe prietenii lor care nu mai mergeau în baruri si nici la petreceri zgomotoase. Acestia veneau rareori pe la petreceri si se purtau cu totul altfel decât înainte. De asta erau luati peste picior de colegii lor. Dar ei se hotărâseră să nu răspundă la ironiile celorlalti. Cei doi prieteni ai lor au râs o vreme de ei, tot încercând să îi convingă să nu mai meargă la biserică. Dar nu au reusit. Mai mult încă, unul din ei, văzând cum cei doi tineri duceau o viată curată, s-a dus si el de câteva ori la biserică. La început din curiozitate, dar până la urmă a începu să îi placă.
Si astfel, datorită unui pelerinaj si întelepciunii unei profesoare de religie, trei tineri si-au îndreptat pasii pe calea mântuirii.