View Single Post
  #42  
Vechi 20.01.2011, 17:05:29
nutucutu nutucutu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 07.08.2010
Religia: Catolic
Mesaje: 1.138
Implicit

Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus Vezi mesajul




Pentru simplul fapt că în dispensațiunea creștină nu mai există tămâie, altar, candele. Hristos a devenit și Jertfă și Altar, Hristos este Lumina Lumii; Duhul Sfânt și Cuvântul este Candelă șu Lumină pe cărarea noastră, iar tămâia este "rugăciunile sfinților" (Apoc.5,8)

Ați omis să-mi dați în Noul Testament al Domnului Isus Cristos, cel care descrie practica creștină.

Nu vă mai necăjesc cu faptul că 1 Macabei e carte necanonică și trec direct la subiect. "Lumânările" de care scrie acolo sunt de fapt λύχνους, adică lămpi.

inexistentele lumânări, cădelnițele și tămâia din text se referă la niște elemente simbolice care nici măcar nu sunt într-o biserică creștină, ci în Templul Ceresc. Tot Apocalipsa explică acele elemente și ce semnifică ele.

Deplasata concluzie la care ați ajuns demonstrează cât de puțin cunoașteți din Noul Legământ statornicit de Domnul Cristos - legământ în care nu mai există ceremoniale legate de altare, foc, sânge, animale junghiate și cohorte de preoți și leviți.
Unde scrie ca pentru a ma mintui trebuie sa cunosc biblia? Nicaieri. Ca sa ma mintuiesc am nevoie de un singur lucru: sa-L iubesc pe Dumnezeu din toata puterea, din tot sufletul si din tot cugetul, iar pe aproapele meu ca pe mine insami; noi, catolicii (si presupun ca si ortodocsii) Il iubim pe Dumnezeu atunci cind sfintim altarul, pentru ca pe acest altar se aseasza sfintul Trup si Singe al Lui Isus Cristos; tot ceea ce inconjoara acest preasfint Trup trebuie sa fie cit mai sfint.

Referitor la sfintirea obiectelor: In Biblie scrie ca obiectele se sfintesc.Nicaieri in Biblie nu scrie ca e gresit. Biserica Catolica ca si cea ortodoxa procedeaza corect facind acest lucru.

PS1 Aducerea argumentului "canonic" in discutie mi se pare alta dovada de viclenie. Aveti dumneavoastra, canoane?
PS2. Traducerea din greaca a cuvintului pe care l-ati mentionat imi arata ca ati vrut sa ne demonstrati ca stiti greaca. Din traducerea dumneavoastra se nasc doua concluzii: ori dumneavoastra trebuie sa invatati mai bine, ori noi, toti pamintenii trebuie sa ne revizuim cunostintele si sa admintem ca sticla s-a inventat cu 1000 ien; ca asta inseamna lampa: un obiect superior candelei; in vorbirea populara lampa este un obiect cu petrol, festila si sticla.
Reply With Quote