Iubirea care iartă
Până atunci erau o familie fericită. Kostas și Forso trăiau bine și dobândiseră și un băiețel , Dimitris.
Insă . . . , la serviciul lui Kostas venise o nouă funcționară. Biroul ei se afla in aceeași incăpere cu al lui. La inceput nu părea nimic primejdios. Dar , mai târziu, lucrurile s-au schimbat. Kostas a devenit nervos, distrat. Froso a observat imediat schimbarea bărbatului său. Nu i-a spus insă nimic. Știa ce caracter are. Ar fi inrăutațit situația. Până ce intr-o zi a plecat din casa lui , lăsându-și soția și copiii. Froso nu vroia să ajungă la tribunal . S-a luptat cu inima curată pentru a depăși drama in care se afla. S-au scurs zece ani. Dimitris devenise un voinic de 19 ani. Funcționar la o bancă, câștiga atât cât trebuia ca să trăiască amândoi. In anii aceștia , tatăl, fiind părăsit de femeia aceea rea, singur , izgonit de la serviciu, a fost nevoit să trăiască in lipsuri și izolare. Intr-o zi s-a imbolnăvit grav. I-au paralizat mâna și piciorul drept. Locuia intr-un subsol și nu avea pe nimeni să-l ingrijească. Lacrimi fierbinți ii udau perna. Dimitris a aflat despre situația tatălui său. L-a durut. Orice a făcut , era tatăl lui. I-a spus mamei sale. Și intr-o după-amiază a luat o mașină și s-a dus in camera tatălui său. Mizerie și sărăcie . . . - Tată , ridică-te ! Te voi lua acasă la noi. Inima mea nu indură să te vadă așa. Kostas a inceput să plângă. Nu a putut spune nimic altceva, decât : " Iartă-mă , copilul meu ! " Și l-a transportat acasă. . . Era Vinerea Mare ! In ziua aceea Dumnezeu Se răstâgnise din iubire. . . Din iubirea care iartă .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|