Mi-e dor de tine, mama mea! de Liuba Sârbu
”Am fost la mama la mormânt,
Cu sufletul de răni, plângând.
Cam repede, îngerul meu,
Te-ai dus la Bunul Dumnezeu.
Te-ai dus fără să spui ceva,
Deși durerea te ardea,
Deși aveai sufletul plin
De suferință și de chin.
În ochii tăi vedeai curat
Că viața nu prea te-a cruțat.
Ți-a pus pe umeri un măcel
De nu te mai vedeai din el.
Noi am fi vrut să mai rămăi
Dar tu te-ai stins pe-un căpătâi,
Care adesea îți ștergea
Lacrima de pe fața ta.
Mi-e dor de tine mama mea!”
__________________
Moronc Ek U înVaț leppădeL UM Ejuglu(fivrEhoț-îșcaUsLEUzeu=smințeE-=nEbUParven=pripISexpUngi+cârâmErit-logivina-stiEsinerEUtU-lăudobasculaș-trădățol-scobârfEU-distrugiTUtEu-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-feciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-teresUșefhUț-fantezis-progrexit=victiviclUadicdol lenteiASIAgrozînșelumi picUpic n facinatia gogoșerporksdecaine satE plâplaci sascapi d Tata-ch salefaci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici Cuvânteul si FataTa
|