View Single Post
  #8  
Vechi 14.07.2013, 00:55:50
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu Vezi mesajul
Greu, dacă nu imposibil de găsit așa ceva. Un preot care slujește cu evlavie atrage ca un magnet credincioșii.
Iar în București bisericile sunt, oricum, insuficiente și aglomerate, prin urmare.
Totuși, dacă încă n-ai încercat la biserica Sf. Nicolae din Militari, merită să mergi acolo măcar o dată. Dacă ajungi devreme (Utrenia începea pe la ora 9), poți prinde un loc bun. Cei care vin devreme și ocupă locurile din față sunt și cei care stau liniștiți și adunați până la sfârșit.
Părintele paroh este Visarion Alexa, și eu cred că merită să-l cunoști.
În plus, au un cor, dar îndeosebi un psalt țigan, de excepție.
Confirm.
Am fost doar de două ori acolo, eu locuind in Titan, însă de multe ori îmi e dor să merg și a treia oară...
Recunosc însă că m-a atras în mod special muzica, modul cum își fac treaba băieții aceia, să le dea Dumnezeu sănătate! E un cor pe care l-am simțit dumnezeiesc. Sau, mă rog, m-a făcut el să mă simt cam unde îmi e locul înaintea Domnului... Mare sprijin, așadar, pentru cei care râvnesc la niscaiva lucrare a căinței și pocăinței. Nu poți ieși fără lacrimi de acolo, că sunt de jale pentru păcate, că sunt de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu - sunt belșug! Modul cum cântă ei tămăduiește inima.
Reply With Quote