Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Ai destule texte de genul în paterice și scrierile sfinților părinți, despre luptele lor.
|
Aș vrea să văd un exemplu real în carne și oase, acum, având provocările actuale de supraviețuire.
Cel puțin jumătate din ispite n-ar mai fi.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Eu nu m-am adresat omului care practica intensiv o religie.
|
Păi tocmai de aceea ajunge să aibă forță atacul demonic, că omul dă drepturi celui rău.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Iisus Hristos este o ființă spirituală,Mesia planetar,nu este exclusiv deținut de o religie anume.
|
Dar scrie că are o Biserică a Sa, ba mai mult
Bisericile Apocalipsei au fost în spațiul grecesc ortodox din Asia Mică Efes, Filadelfia, Tiatira, Pergamum, Smirna, Sardis, Laodiceea, deci Hristos se adresează ultim
zonei răsăritene a creștinismului.
Dacă era altfel se adresa Romei, sau Americii care nici nu era descoperită la acea vreme când s-a scris Apocalipsa.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Îl găsim chiar și în Coran menționat mai mult decât Mahomed chiar.
|
Mahomed nu știa să scrie, ce s-a scris despre ce ar fi zis el, au scris alții Califi șamd,
le trebuia o trecere de la Hristos la secolul 7 când a apărut Mahomed, că Hristos zice că va trimite Mângâietor, iar ei au înlocuit Paracletus/Mângâietor- Duhul Sfânt cu Periklutos/Trimis, om lumesc.
Coranul de fapt neagă sacrificiul lui Hristos la Cruce, zice că l-au pus pe cruce de fapt pe Iuda, iar pe Iisus l-au salvat niște îngeri.
Iisus i-a zis clar lui Petru când acesta îl sfătuia să fugă de Ierusalim, Vade Retro satana - înapoia mea..
E falsă această trimitere cu Mahomed-Periklutos-Trimis, pt că
Hristos se adresa contemporanilor Lui că le va trimite un Mângâietor, nu peste 7 secole.
Sfânta Evanghelie după Ioan cap.14 -
16. Și Eu voi ruga pe Tatăl și
alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească,
pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, că
rămâne la voi și în voi va fi!
18.
Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Eu, un om de rând păcătos,un căutător spiritual ,unul ce cade de 1000 de ori și poate nu se ridică nici măcar pe jumătate a 1001 oară...
Eu ,un suflet/spirit/om etc mă adresez altuia care a căzut pe aceasta planetă și poate are asemenea experiențe.
|
Păi poate i-ai dat drepturi diavolului prin căutările tale și de aceea te chinui, mai ales dacă ai făcut și ritualuri de deschidere al celui de-al treilea ochi.
Dar care era traiectoria ta în viață dacă ținteai maximalul duhovnicesc în toate și te fereai de fundăturile teologice ?
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Deci ia sa coborâm din slujbe,acatiste, posturi, tămâie etc...
Și să mergem în mijlocul mizeriei umane că pt asta a venit Hristos.
|
Păi tocmai rugăciunile, tămâia, slujbele domolesc și curăță partea instinctuală înclinată spre păcat.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Poți sta zilnic numai în genunchi in biserici, tămâiat și miruit daca sufletul tau este plin de mizerie.
|
Nu cred treaba asta, un om cu multă răutate nu poate răbda mult în Biserică, la un moment dat demonul din el îl scoate afară, nu-l lasă să se concentreze la slujbe îi dă o stare de agitație.
Un om viermoc nu poate rezista la o campanie lungă de pocăință.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Poți să te spovedești zilnic dacă te întorci mereu la păcatele tale.
|
Cu fiecare spovedanie ștergi din rădăcina păcatului, problema e când și-a făcut prea multe rădăcini și trebui o îndelungă aplecare spre pocăință.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Hristos este o ființă cosmică,nu este închis într-un altar sau blocat într-o icoana.
|
Hristos a vorbit în Apocalipsă ultima carte a Noului Testament, Bisericilor din Asia Mică spațiu grecizat-ortodox, n-a vorbit Romei, sau altora, asta e clar, ortodoxia e Biserica aleasă.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Iar lupta acesta cosmică,cât și personală pe care o are fiecare ne vizează pe toți indiferent de religie.
|
Alte confesiuni nu au demonizați pt că e suficient să-i stăpânească prin duh de erezie care-i pierde oricum.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Lucrarea Bisericii este importantă, însă lucrarea spirituală de restaurare a umanității și de evoluție a conștiinței universale este mult mai amplă și depășește orice religie.
|
Termeni prea vagi, religiile primare nu au o conștiință universală, se referă mare parte la persoane din spațiul lor geografic și chiar istoric.
Aveau mayasii sau aztecii conștiință universală, sau păgânii africani, sau animiștii ?