[Igor_Paslusnik]

Ce minunat verset ai ales, frăţior. Faptele Apostolilor 2, 29. Mă bucur că te luminează Preacurata, Maica Domnului.

Ce minunat lucrează pronia lui Dumnezeu, chiar fără să-ţi dai seama, ca să te atenţioneze în căutarea ta.

"Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta." - Fapt. Ap. 2, 29.

Ce vedem din verset?
Că ei, creştinii, cinsteau mormântul lui David, într-atât de mult încât îl luau cu ei, că zice "care era cu ei", spune versetul, "până în ziua aceasta".
Care e ziua aceasta?
Ziua scrierii cărţii Faptele Apostolilor, anii 63-65, după Hristos, desigur.
Îţi dai seama?

Mormântul Proorocului David, era cu ei, îl luau peste tot cu ei, Sfinţii Apostolii, deci chiar şi în ziua când scria Sfântul Apostol Luca cartea Faptele Apostolilor. (a doua cartea scrisă Sfântului Teofil, care era un aristocrat bogat şi vroia să afle despre creştinism, de la Sfinţii Apostoli, şi a devenit creştin.)

De ce îl luau cu ei?
De ce era cu ei, mormântul lui David?
Pentru că mormântul lui, adică racla, unde puneau Sfintele lui Moaşte, nu aveau dimensiuni mari şi o puteau transporta cu ei, în comunităţile creştine, la episcopi, preoţi şi diaconi.
Faptele Apostolilor, a fost scrisă între anii 63-65. Pe atunci creştinii încă avea şi cinsteau mormântul cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Prooroc David.
Ce minunat, nu? :)
Exact cum facem şi noi azi, creştinii, cu racla, adică cutia specială sau mormântul care îl putem lua cu noi, unde sunt puse Sfintele Moaşte Oseminte, ale Sfinţilor, pe care Dumnezeu îi slăveşte şi le dă Sfinte Moaşte, spre a ne fi exemple de sfinţenie.
Exact la fel şi atunci creştinii, în anii 63-65, cu Sfintele Moaşte ale Sfântului David dar şi alţi Sfinţi, cum avem mărturiile în cartea "Actele Martirice", care nu-i în Biblie, scrisă mai târziu.

Iar acum, vis-a-vis de "moarte" :) Nu reformulez, fiindcă am spus Adevărul. L-am mărturisit pentru tine, frăţior.
Îţi explic mai detaliat, despre "moarte":

În Vechiul Testament, nu a existat Sfinţenie, şi nici Sfinţi, şi nici har, fiindcă nu era încă lumea mântuită, Răscumpărătorul nu era încă venit. Proorocii, peste care se pogora Sfântul Duh, să proorocească, aveau acţiunea directă a Sfântului Duh, fără har. Toate acestea până la venirea lui Hristos.
Dar a existat moarte. În Vechiul Testament.
Ştim deja că Hristos s-a pogorât la iad, înainte de Înviere Sa, şi a eliberat drepţii, fiindcă şi drepţii (nu sfinţii, că nu existau Sfinţi atunci) mergeau în iad.
Adică drepţii, precum David şi alţii.Apoi, abea după învierea lui Hristos, ei, drepţii, devin Sfinţi.
Deci în Vechiul Testament există moarte.
În Noul Testament însă, nu mai există moarte. A biruit-o Hristos. Hristos a înviat !
Hristos era venit, harul şi darul era venit, Sfânta Treime, lucrează deplin, pentru cei din Biserică, iar demonii lucrează şi mai activ, să rupă părţi din Biserică şi să-i arunce în erezii, precum ereziile neo-protestanţilor, foarte diverse...

De aceea şi spune Sfântul Apostol Luca, zice: "cuvine-se a vorbi cu îndrăznire despre strămoşul David că a murit şi s-a îngropat" fiindcă atunci, oamenii mureau, în Vechiul şi se îngropau.
Dar azi, unii oameni nu mai mor, Sfinţii, Dumnezeu alege pe acei oameni care au urmat Sfinţeniei Lui, şi le dăruieşte Sfinte Moaşte, ca să arate că nu mai există moarte, (deşi trebuie să ne temem să nu ajungem în iad), şi fiindcă nu mai există moarte, Dumnezeu arată tuturor oamenilor, pe Sfinţii Lui, drept mărturie, prin Sfintele Moaşte ale lor, ale Sfinţilor, pline de Duhul Sfânt, care face minuni prin Sfintele lor Oseminte, sau Moaşte. (pentru cel ce crede, firesc).

De aceea creştinii, Sfinţii, din Faptele Apostolilor, purtau cu ei, racla sau mormântul Sfântului David.

David a devenit Sfânt, după învierea lui Hristos şi Dumnezeu Tatăl, l-a cinstit pe David, dându-i Sfinte Moaşte, făcându-i trupul să miroase minunat de frumos, (cum miros Sfintele Moaşte), fără să intervină vreun om, ci astfel, evreii nu au mai vrut trupul plin de Duhul Sfânt al lui David şi creştinii, noi, îl purtau cu ei, precum spune versetul, Biblia.

Că şi atunci, când Luca scrie F.A. în 63-65, Sfintele Moaşte ale Sfântului David, erau cu ei, cu Luca, cu Petru şi alţii, la pogorârea Sfântului Duh, până în anii 63-65 şi apoi şi după aceea.

Ce minunat e Dumnezeu.

Mai ales pentru că ne-a dăruit să ne naştem în Biserica Lui cea Adevărată creştină, Sfânta Ortodoxie... :)

Mă bucur nespus... :)