"Sătulul si flămândul
- de Vasile Militaru
Nascut in zodie ferice, ca toti acei de-un neam cu sine,
Un porc bogat, al carui pantec era de-a pururea satul
Si care n-avusese parte in viata lui, decat de bine,
Avand mosii, din cari adesea porumbu-i putrezea -n patul;
Intr-un cuvant, un porc nabab,
A fost intampinat odata, la poarta, de-un biet caine slab,
Flamand, abia c-un pic de viata
Si care nu mai vedea lumina decat asa ca printr-o ceata
- Ah, fie-ti mila de-un biet caine,
Prea fericitule boier
Da-mi frimiturile-ti de paine,
Nu ma lasa sub sfantul cer,
De foame istovit sa pier...
Dar porcul , care dupa masa, gusta dulceata unei poame,
Din cale-afara de mirat,
Pe bietu' caine l-a-ntrebat:
- De foame-ai zis? Ce-i aia foame?
Nemaiputand sa stea-n picioare si istovit, cazand pe branci,
Flamandul stins, porni sa-i spuna:
Cand nu mai ai ce sa mananci,
Simti o sfarseala fara margini, slabesti, de te doboara vantul,
Vezi verde-galben, se invarteste cu tine parca tot pamantul,
Cu vremea, mintea nu mai poate, din tot, nimica sa-nteleaga,
Apoi te stingi, precum se stinge o lumanare arsa-ntreaga.
Si bietul caine-si dete duhul. Dar porcul, ne bagand de seama,
Raspunse rar, cu gura plina de-a poamii prea gustoasa zeama:
- Pai, stii ca e o fericire sa-ti fie foame, draga caine?
Si tu-ndraznesti sa mai ceri paine?!
Auzi, ma rog: sa vezi anume
Cum se-nvarteste intreaga lume;
Cum vin, privirea sa-ti dezmierde, culori de rosu-galben-verde;
Sa mi-te simti, intr-un cuvant,
Usor ca fulgul dus de vant
Si totusi sa te plangi de soarta si sa cersesti ca un tigan?!
Pai, iarta-ma, dulau balan:
Ori esti ingrat, ori sarlatan!
Si porcul, scuturand agale brumatul tigaretei scrum,
Nici ca s-a mai uitat la caine si, mandru, si-a vazut de drum.
Flamanzilor, cand vreti sa cereti de la satui nitica paine,
Cum a cerut sarmanul caine,
Acelui ce gusta din poame,
Sa cereti numai de la omul care-a-ndurat candva de foame,
Caci, altfel, nu e vorba goala proverbul care-mi vine-n gand
Si care spune ca: "Satulul nu crede bietului flamand".
|